Categories: Administratie

Robu, intrebat de ce nu se fac mai multe locuri de parcare in Piata Unirii!

Timișorenii sunt foarte mulțumiți de faptul că pot parca și pot trece cu mașina în Piața Unirii. Asta susține primarul Nicolae Robu, care crede că, în curând, protestatarii care au anunțat că vor ieși în stradă duminică vor ajunge să fie mai puțini decât… protestele! În plus, edilul afirmă că a fost întrebat deja de ce nu a făcut mai multe locuri de parcare.

Deschiderea Pieței Unirii pentru mașini e un lucru foarte bun pentru Timișoara, în stadiul actual al lucrărilor din centrul orașului. „Cetățenii sunt foarte mulțumiți de acest trafic, care nu face niciun rău. Nu s-a întâmplat nimic cu clădirile atunci când s-a circulat pe toată rețeaua de străzi din centrul istoric. Piața Unirii se traversează numai de către mașini mici, pe o porțiune de circa 100 de metri, mergând cu viteză foarte redusă. Nu se întâmplă absolut nimic. Dimpotrivă, este un serviciu pe care îl aducem cetățenilor”, a declarat, vineri, Nicolae Robu.

Acesta susține că eventualii contestatari sunt foarte puțini și încearcă să se ralieze unor cauze la care, culmea, ar adera chiar și primarul! „Dădeam un interviu în zonă și treceau oamenii care îmi făceau semne pozitive cu mâna, de apreciere. Sunt cei chiar interesați ca orașul să fie funcțional. Acei protestatari ajung să fie depășiți de numărul protestelor lor. Nu vi se pare ciudat ca acele persoane să fie nemulțumite și de Piața Bălcescu, și de finanțarea lui Poli, și de Piața Victoriei, și de Piața Unirii, și de tot ce mișcă în oraș? Este vorba de un grup care si-a arătat forța, acum încearcă să se lipească de protestatarii față de Roșia Montană, de exploatarea gazelor de șist, de poluarea produsă de Continental. Păi și eu sunt protestatar față de toate acestea!”, a mai spus primarul.

Robu nu crede că se vor aduna mai mult de 30-40 de persoane la protestul anunțat pentru duminică, la ora 16. „Se stă în anonimat, nimeni nu-și asumă, se iese noaptea, peste tot în oraș. Ei se pretind reprezentanți ai spiritului Timișoarei. Cei mulți apreciază însă și chiar întreabă de ce nu am creat mai multe locuri de parcare”, a conchis primarul Timișoarei.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

35 de minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

4 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago