Primarul Nicolae Robu face, pe Facebook, un inventar pompos al realizărilor sale ca om politic și cadru universitar. Totul, în replică la ceea ce el numește „o campanie intensă de discreditare” dusă de niște entități pe care – din nou – nu le numește, dar le acuză că fac asta pentru că nu-și pot urmări interesele.
Liberalul Nicolae Robu spune că, de un an, în Timișoara se duce o campanie de discreditare a sa, orchestrată de anumite grupuri de interese care nu-și mai pot face mendrele în oraș. Reacția sa a venit, așa cum era de așteptat, pe Facebook, unde primarul și-a postat un fel de CV centrat pe realizările sale din perioada în care era rector al Politehnicii, dar și pe acumulările sale în materie de viață politică. Robu e supărat că pe seama lui sunt puse idei „năstrușnice” – cum ar fi cele cu anticoncepționalele pentru ciori – sau fals extravagante – cum ar plantarea palmierilor, despre care spune că sunt o prezență absolut firească la Timișoara.
Iată integral textul publicat de primarul liberal:
„De cca un an, am asistat fără reacţie până acum la o campanie intensă de discreditare a mea, susţinută de grupuri de interese nemulţumite că, în Timişoara, cu mine ca Primar, nu-şi pot face jocurile. Mi se pun în cârcă tot felul de idei năstruşnice TOTAL străine de mine: că aş fi vrut să dau anticoncepţionale la ciori (ideea a existat, dar n-a fost a mea -Doamne fereşte!-, ci a unei ziariste, eu fiind -culmea!- doar primul care a luat-o în derâdere), că aş fi cumpărat nu ştiu ce papagali care ar fi murit de frig (papagalii cică ar fi existat, dar erau ai unei persoane private, nu ai Primăriei, iar eu habar n-am avut măcar, de existenţa lor!), etc., etc., iar unele lucruri reale făcute de mine, sunt prezentate drept excentricităţi şi / sau risipă de bani publici (vezi cazul „palmierii”: nu e oare ridicol să susţină cineva că e deplasat să existe -mai ales după ce au mai existat în perioada interbelică!-, palmieri în Timişoara -costând ÎN TOTAL doar 5600 euro -140 euro / bucată-, câtă vreme ei există cu un firesc total și sunt deosebit de apreciați în Paris, Viena, Praga, Munchen, Karlsruhe, Berlin, Bergen (Norvegia!), etc. ?).
Vreau s-o spun răspicat: Eu sunt un om serios şi onest, care, muncind enorm, cu dăruire totală, cu pasiune nestăvilită, am făcut performanţă în tot ce m-am angajat. Profesor universitar fiind de profesie -cu specialitatea Calculatoare- am obţinut cele mai înalte titluri și recunoașteri academice:
1. Am avut 4 mandate de Prorector al Politehnicii, obținute prin alegeri, în perioada 1990-2004
2. Am avut 2 mandate de Rector al Politehnicii, obţinute prin alegeri, în perioada 2004-2012, perioadă în care Rectorul era implicit și Președinte al Senatului Universitar
3. Am fost ales Președinte al Senatului Universitar pt perioada 2012-2016, când legislația a disociat această funcție de cea de Rector (în iulie 2012 m-am autosuspendat din această funcție pt a nu risca să fiu acuzat de ANI de incompatibilitate)
4. Am fost ales de 2 ori în Biroul de Conducere al Consiliului Național al Rectorilor, membru în perioada 2004-2008 şi Vicepreşedinte în perioada 2008-2012
5. Am fost onorat cu cel mai înalt titlu academic, acela de Doctor Honoris Causa, atât în România, cât și în Franta, iar în Ungaria cu titlul academic suprem local, „Prouniversitas”
6. Sunt membru de onoare al Academiei de știinte şi Arte Americano-Române
7. Sunt membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
8. Am obţinut din partea studenţilor în cadrul evaluărilor cadrelor didactice făcute de ei sub anonimat numai aprecieri superlative, inclusiv titlul de „Profesor Bologna”, acordat de ANOSR
9. Am lăsat în urma mea ca Rector: o universitate clasată în cea mai înaltă categorie valorică instituită prin lege, cu o organizare internă şi curriculum-uri profund reformate, moderne, cu peste 300 laboratoare echipate la cele mai înalte standarde (printre altele, cu peste 4000 de calculatoare de top!), cu zeci de amfiteatre noi sau modernizate, cu o mulţime de clădiri noi, realizate de mine, pt bibliotecă, institut de cercetări, spaţii de învăţământ, bazin de înot, cu baze sportive noi sau extinse şi modernizate, cu cămine şi cantine reabilitate şi modernizate, etc., etc.
10. Ca o chintesenţă a celor de mai sus: am ţinut la studenţi şi ei au ţinut la mine într-atât încât e de notorietate în oraș și nu numai că studenții îmi spuneau „tata Robu”.
În politică, tărâm în care activez doar de 5 ani, intrând în 2008, când eram deja ales Rector pt al doilea mandat, am obținut următoarele performanțe:
1. Am fost ales Senator al României, în 2008, cu un scor în alegeri dublu față de scorul partidului meu (PNL)
2. Am fost ales Președinte PNL Timișoara în 2009
3. Am fost numit Președinte Interimar al PNL Timiș în 2009
4. Am fost ales membru în Biroul Politic Central al PNL în 2009
5. Am fost ales Președinte PNL Timiș în 2010
6. Am fost ales Vicepreședinte la nivel național al PNL în 2012
7. Am fost ales Primar al Timișoarei în 2012, din postura de locomotivă USL, şi nu din cea de remorcă (sau… „păpuşă gonflabilă” USL, ca să-l citez pe un „aliat” ), atâta vreme cât numărul voturilor obţinute de mine a fost semnificativ mai mare ca numărul voturilor USL.
Să mai adaug şi că, în perioada comunistă, n-am avut nicio funcţie politică, fiind printre extrem de puţinii universitari nemembri măcar ai Partidului Comunist?
Am lăsat modestia la o parte pt a-mi apăra față de agresiunea unor oameni de nimic ceea ce am strâns o viaţă şi la care țin enorm, ele fiind valori pe cale de dispariție în societatea românească: ONOAREA ŞI BUNA REPUTAŢIE. Pt că, dincolo de receptarea cu indiferenţă superioară a tuturor calomniilor, om fiind, simt și eu -mărturisesc-, din când în când, nevoia unor reacţii.
Atâta tot…”
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu!…
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…
Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis…
Carla’s Dreams va fi formația care le va cânta timișorenilor din Piața Operei la ora…
Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste…