Categories: Social

Din cauza caldurii, parcurile s-au umplut de paduchi lanosi si testosi

Primăria Timişoara se apucă de dezinsecție și tratamente pentru plante prin parcurile din oraș. Asta, după ce temperaturile ridicate din ultima vreme au favorizat apariţia unor dăunători.

Ultima monitorizare fitosanitară efectuată în perioada 6-10 ianuarie în parcurile Alpinet, Catedralei, Central, Copiilor, Justiţiei, Rozelor, Uzinei şi Pârvan a scos la iveală un adevărat dezastru. Astfel, duzii și perii ornamentali sunt infestați cu păduchi lânoși, pinii suferă de arsuri bacteriene și sunt atacați de păduchii țestoși, constatându-se, de asemenea, făinare la stejar, rugina trandafirului, erimoza nucului și pătări foliale la prunul ornamental. Toţi agenţii patogeni bacterieni, micotici sau insectele defoliatoare pot duce până la uscarea completă a arborilor şi arbuştilor ornamentali. „În perioada următoare vor fi aplicate tratamente fitosanitare în zonele monitorizate. Acestea se vor face doar în zilele în care temperaturile sunt în jur de 10-12 grade Tratamentele se vor aplica ciclic, în prima etapă pentru combaterea fungilor, apoi pentru combaterea insectelor şi acarienilor, iar în a treia etapă pentru combaterea apariţiei făinării sau a ruginii la plante”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

13 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

14 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

14 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

15 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

15 ore ago