Categories: Administratie

Timisoara va fi in santier si in 2014

Subpasajul Michelangelo urmează să fie finalizat până în septembrie, sunt în plină desfășurare lucrările de reabilitare a centrului istoric și primarul Nicolae Robu ar vrea să înceapă și cel puțin un șantier la un pasaj pe sub calea ferată. În plus, vor fi extinse două linii de troleibuz.Așa va arăta, teoretic, urbea de pe Bega în noul an.

În 2014, primul obiectiv de investiții major care va fi terminat va fi subpasajul Michelangelo. „Cel mai important este proiectul Michelangelo, pe care doresc să-l finalizăm în termen. Drept urmare, aș vrea ca la sfârșitul verii, cel târziu, când se vor împlini 16 luni de la începerea lucrărilor, acestea să fie finalizate”, a declarat Nicolae Robu. Momentan, în zonă se circulă pe o rută provizorie, despre care edilul a spus că nu va mai închisă decât pe o scurtă perioadă de timp, undeva în primăvară.

Sunt în plină desfășurare și lucrările de reabilitare a centrului istoric, la finele cărora 11 străzi din zona piețelor Sf. Gheorghe, Libertății și Unirii vor deveni exclusiv pietonale. Șantierul s-a deschis în toamnă și ar trebui închis până în iulie 2015. Primarul Nicolae Robu ar vrea să înceapă și lucrările la pasajelor Jiul, Popa Șapcă și Solventul, dar e destul de reținut în a da termene concrete. „Sper să putem începe cel puțin unul din subpasajele pe sub calea ferată. De asemenea, vom începe efectiv lucrările la incineratorul de deșeuri, care vor dura doi ani. Eu îmi doresc să începem lucrările la două subpasaje, dar asta s-ar putea întâmpla numai în a doua jumătate a anului, în cazul fericit”, a declarat liberalul.

Când au fost votate studiile de fezabilitate pentru cele trei proiecte, Robu era mult mai optimist. „Lucrările nu vor începe toate deodată. Unul va fi în primăvara lui 2014, altul la sfârșitul lui 2014. Cel târziu în primăvara lui 2015 trebuie să înceapă construcția la cel de-al treilea. Eu așa văd lucrurile”, afirma primarul, în luna noiembrie. Sursa de finanțare este însă exclusiv bugetul local, suma totală, pentru cele trei subpasaje, fiind de 50 de milioane de euro. Alte proiecte anunțate pentru 2014 sunt cele legate de amenajare a malurilor Begăi, dar și extinderea liniilor de troleibuz până la Dumbrăvița și Ghiroda.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

55 de minute ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

O oră ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

O oră ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

13 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

17 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

18 ore ago