Categories: Social

Cu munti de balast la gard, unui timisorean i s-a spus ca are ghinion ca locuieste acolo! / FOTO

Stă de zece ani la aceeași adresă, pe strada Mircea cel Bătrân, iar acum i s-a spus cu tupeu că are ghinion pentru că și-a făcut casa acolo! E povestea unui timișorean care trăiește un adevărat coșmar, de când lângă gardul lui a răsărit un depozit de materiale de construcție care funcționează non-stop. În disperare de cauză, omul a apelat acum la primărie.

Dănuț Leizerovici stă de zece ani pe strada Mircea cel Bătrân 124 F. Din toamnă însă, viața lui s-a transformat într-un coșmar, după ce o firmă și-a deschis, gard în gard cu locuința sa, un depozit de materiale de construcție. Acum, omul are parte din plin de praf și vibrații produse de utilajele grele, totul „asezonat” cu fum și mirosuri de ulei și motorină arsă. „Se aud tot timpul zgomote puternice, de dimineața devreme până la lăsarea întunericului, chiar și în timpul orelor legale de liniște, sărbători și weekenduri. Repară într-o hală ceva utilaje grele, dar totul a luat-o razna de când au pus lângă gard grămezi de nisip, balast și sortimente de piatră”, spune Dănuț Leizerovici.

Acum, dincolo de disconfortul produs de zgomote, acesta mai are o teamă. „Chiar și la 2 noaptea se încarcă pietriș, cu excavatoare și utilaje, în camioane și camionete. Pare a fi un depozit de tranzit și distribuție către punctele de lucru. Avem senzația că ne vor dărâma gardul sau că, mai rău, la o manevră greșită, vor intra cu cupa utilajului în casă”, susține, disperat, omul. Familia Leizerovici a primit și un „bonus”: „Toaleta se află în curte, fără apă curentă și canalizare, iar muncitorii își fac necesitățile fiziologice fără jenă, la vedere”.

Leizerovici a încercat să discute cu proprietarii firmei Axo Util SRL, dar n-a avut succes. Mai mult decât atât, a fost luat și peste picior. „Doamna Miclea mi-au spus că și-au cumpărat acest teren,fiind «afară» din oraș, tocmai să nu mai fie «probleme cu vecinii». Alin Miclea mi-a spus că suntem «ghinioniști», că ne-am făcut casă într-o zonă industrială. Dar noi stăm acolo de zece ani! Mi-a zis că, atunci când o să aibă bani, o să-și facă o hală adecvată”, ne-a declarat timișoreanul. Alături de ceilalți vecini, omul a ajuns la capătul puterilor, după ce a aflat că firma intenționează să-și facă o poartă și de strada lor. Asta, în condițiile în care intrarea de pe strada Ovidiu Balea este tot timpul închisă, în plus fiind și nesemnalizată. Dănuț Leizerovici a înaintat o plângere către primărie, în ideea ca inspectorii acesteia să vină, să constate la fața locului dezastrul și să dea amenzile care se impun.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

9 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

9 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago