Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti revine, după un an de pauză. Surpriza din acest an o reprezintă cele două etape ale festivalui, care vor avea loc în mai și iunie. În iunie vor fi programate mai multe spectacole în aer liber, precum și concerte.
Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti a devenit unul dintre cele mai importante evenimente artistice din România. După ce a luat o pauză de un an, din cauza lipsei finanțării, evenimentul atât de așteptat de iubitorii de teatru revine, de această dată cu o premieră. Festivalul este structurat pe o dublă dimensiune: FDR, o secţiune care-şi propune să creeze o platformă a spectacolului de teatru pe text românesc, respectiv FEST, o componentă internaţională şi multidisciplinară care celebrează arta spectacolului în diversitatea sa absolută. Pentru a le evidenţia pe ambele, FEST-FDR2014 oferă spectatorilor, în premieră, o primăvară de spectacol în două etape: 14-18 mai – secţiunea FDR şi 10-17 iunie – secţiunea FEST.
În aceste zile a fost definitivată selecţia spectacolelor ce vor alcătui secţiunea FDR: „Năpasta”, de I.L. Caragiale /regia Radu Afrim / Teatrul Naţional Bucureşti; „Sânziana și Pepelea” de V. Alecsandri / regia Alexandru Dabija / Teatrul Naţional Cluj-Napoca; „Cabaretul cuvintelor” de M. Vişniec / regia Ştefan Iordănescu / Teatrul Naţional Timişoara, în colaborare cu Teatrul Minicipal din Turda; „Tipografic Majuscul”, un spectacol de Gianina Cărbunariu / Teatrul Odeon; „Beznă de mină” de Székely Csaba /regia Aba Sebestyén /Studio Yorick, Târgu-Mureş şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş; „Solitaritate”, un spectacol de Gianina Cărbunariu /Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu; „Profu’ de religie” de M. Michailov / regia Bobi Pricop /Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova; „Dreaming Romania”, creaţie colectivă / Teatrul Fix, Iaşi; „Bucharest Calling” de Peca Ştefan/ regia Andi Gherghe /Studio Yorick, Târgu-Mureş; „Cazul Genoveze” de Alina Nelega / regia Gavril Cadariu /Teatrul Naţional Târgu-Mureş; „Punct triplu”, un spectacol de Bogdan Georgescu / Teatrul Naţional Târgu-Mureş; „Nu ne-am născut la locul potrivit” de Alice Monica Marinescu şi David Schwartz / regia David Schwartz; „Pisica verde” de Elise Wilk / regia Cristi Juncu /UNATC Bucureşti; „Site-specific serial theatre show, episode 2 – Cercetătorii japonezi”, texte de Maria Manolescu şi Peca Ştefan / regia Andreea Vălean / dramAcum Bucureşti, „Dontcrybaby” de Catinca Drăgănescu, după Scufiţa Roşie de Fraţii Grimm / un spectacol performance de Eugen Jebeleanu /Teatrul LUNI & Compagnie 28; „7 dintr-o lovitură”, text şi regie Lia Bugnar / Compania Teatrul nu e o clădire şi Godot Café – Teatru, Bucureşti, „Carpatien Garden”, un spectacol de Radu Iacoban /Godot Café – Teatru, Bucureşti, „A fost odată la Timișoara”, un spectacol de Peter Kerek / Teatrul Naţional Timişoara.
La secțiunea FEST, timișorenii au ocazia să vadă cea mai recentă producție a cunoscutului teatru parizian Théâtre des Bouffes du Nord: spectacolul de teatru-muzică „Despre efectele dăunătoare ale tutunului”, de Cehov. Ultima zi de festival aduce un spectacol de mare forță, „Întoarcerea acasă”, a Teatrului Metastasio, cel mai dinamic teatru din Toscana. În secţiunea Perfomance / Teatru-Dans au fost invitate următoarele spectacole: „Parallel”, concept & coregrafie Ferenc Sinkó /regia Ferenc Sinkó şi Leta Popescu / GroundFloor Group şi ColectivA; „Zic Zac”, un spectacol de Andreea Gavriliu / UNATC Bucureşti şi Godot Café – Teatru Bucureşti; „D’ale noastre”, de Gigi Căciuleanu / Teatrul Naţional Bucureşti; „Șaraiman”, spectacol de dans contemporan şi stand-up comedy / concept Răzvan Mazilu / Teatrul Odeon Bucureşti. Secţiunea Sound scene propune concertul de remix-uri Maria Tănase, muzica Vlaicu Golcea /regia Radu Afrim /UNITER, „Hai iu iu hey you you”, și proiectul „Muzica teatrului”, un proiect de Tibor Cári & The Theatre Fleas Orchestra. La secțiunea Outdoor, vor fi spectacole de anvergură ale unor trupe de teatru de stradă din Spania, Polonia sau Australia. FEST-FDR2014 este organizat de Teatrul Naţional, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei Timişoara.
„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…
Un tânăr în vârstă de 18 de ani a condus un autoturism pe DN 6,…