Categories: Economic

„Regele asfaltului din Banat”, retinut pentru 24 de ore

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Audierile în acest caz continuă și vineri, alte 26 persoane urmând să stea de vorbă cu anchetatorii.


Procurorii DIICOT au coordonat joi peste 20 de percheziții, în Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Strehaia și Târgu Jiu, atât la casa omului de afaceri Georgică Cornu, cât și la sediul unor firme ale sale și ale unor parteneri de afaceri ai acestuia. Este vorba despre un complicat dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu calculat de peste 61 de milioane de lei. Conform datelor deținute de anchetatori, încă din 2007, Cornu și mai mulți angajați de-ai săi de la departamentul economic au început să țină o dublă evidență contabilă. Erau emise pe bandă rulantă și neînregistrate în contabilitate facturi fictive pentru cantități uriașe de materiale de construcții, achiziționate de la firme din Strehaia. Plata era virată în conturile acestora, iar după ce erau luate comisioanele, banii se întorceau la Georgică Cornu. Totul, fără a se plăti obligațiile către bugetul de stat. Cercetările în acest dosar au început în 2011, când un fost contabil l-a denunțat pe Cornu.
Joi, omul de afaceri nu a fost găsit acasă în timpul percheziției, dar a fost reperat ulterior în București. Cornu a ajuns la Timișoara după-amiază, intrând la audieri după ora 19. El a fost reales acum o lună președinte al Camerei de Comerț și Industrie, pe care o conduce din 2006. Grupul său de firme trece, de câțiva ani, printr-o perioadă de recul: mai multe societăți au intrat în insolvență, iar una dintre ele și-a declarat, la începutul lui 2014, falimentul. Vineri dimineață, pe numele lui Cornu și al unuia dintre liderii clanului Mihai din Strehaia au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago