Categories: Administratie

Bulevard SF in locul liniilor de tren: sase benzi de circulatie si tot atatea randuri de pomi!

Două miliarde de euro – atât costă îngroparea în subteran a liniilor de cale ferată care traversează Timișoara. În locul acestora ar urma să fie construit un bulevard de peste șapte kilometri, cu șase benzi pe sens, cu piste de biciclete, de alergare și trotuar. Primarul Nicolae Robu nu știe însă nici de unde ar putea proveni banii și nici când ar putea fi realizată o astfel de lucrare.

Planul Urbanistic General al Timișoarei, la care se lucrează de câțiva ani și nu se știe când va fi gata, include o operațiune care costă nu mai puțin de două miliarde de euro. Este vorba despre îngroparea liniilor de cale ferată, care ar face apoi loc unui bulevard de vreo șapte kilometri, care va străbate Timișoara. Primarul Nicolae Robu e convins că acest proiect va fi pus în practică, deși suma pe care o presupune este fabuloasă. „Sunt șapte kilometri aproximativ lungime, aproape ca «Diagonala» Barcelonei. Şanse de genul acesta nu au multe oraşe. Pentru Timişoara este o şansă. În Bucureşti să se facă un bulevard de dimensiuni apreciabile a fost nevoie să se facă demolări, mutări de biserici, să se distrugă monumente. Timişoara are de-a gata, are pe tavă o astfel de şansă. N-ar fi păcat ca ea să fie irosită? Eu m-am tot dus şi m-am frământat şi am făcut exerciţii de imaginaţie de la un capăt până la altul, devine chiar foarte incitantă această idee… Costurile vor fi recuperate cu vârf şi îndesat, o spun toţi specialiştii”, a declarat, luni, edilul.

Robu recunoaște însă că banii pentru o astfel de operațiune vor fi obținute foarte greu. „Nu se pune problema decât cu fonduri speciale, europene, nu are România bani pentru aşa ceva (…) fonduri de tipul acesta de alocă direct la Bruxelles (…) Eu am făcut o estimare plecând de la nişte sume care au apărut în presă de la metroul din Bucureşti şi am vorbit şi unele persoane şi atunci am spus că între 1,5 şi 2 miliarde de euro ar însemna complet, pe toată lungimea, inclusiv în subteran, dacă tot se face amenajarea, pentru a avea transportul feroviar, astfel încât să foloseşti liniile, toată acea infrastructură, pentru transport public urban”, explică primarul. Nivelul de costuri va crește însă spectaculos, spre o sumă pe care Robu nu o cunoaște, întrucât realizarea propriu-zisă a bulevardului pe care îl vrea acesta presupune alți bani.

Șoseaua ar urma să aibă nu mai puțin de șase benzi și chiar mai mult decât atât! „Câte trei benzi pe sens, pistă de biciclete, pistă de alergare, pistă pietonală, trei rânduri de arbori pe fiecare parte, deci este un bulevard superb, e făcută schiţa, să ştiţi. Toate sunt cuprinse în noul Plan Urbanistic General, inclusiv calea ferată îngropată (…) Costurile de realizare şi a trei sau patru staţii nu sunt mari în comparaţie cu costurile globale. Chiar este o soluţie raţională”, a explicat primarul. Acum două luni, Robu spunea că vede realizată această lucrare SF în cel mult zece ani.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT

Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat…

40 de minute ago

Și-a găsit sfârșitul brusc, într-o stație de tramvai

Luni dimineața, în jurul orei 09:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că…

48 de minute ago

Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp

Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii…

51 de minute ago

Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul

Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul…

O oră ago

Ce influenţe pot avea alegerile din Bucureşti asupra Timişoarei

Or fi miticii şmecheri, dar nu sunt proşti. Mă rog, al doilea enunţ nu ştiu…

O oră ago

Se poate! Baschetbaliștii Timișoarei au învins după un meci spectaculos, în prelungiri, bronzul ediției trecute

La meciul 10 al echipei din acest sezon și la al 401-lea pentru antrenorul Dragan…

O oră ago