Categories: Politicieni

Marcel Mihoc, in topul national al donatorilor pentru PSD

Consilierul județean Marcel Mihoc este pe locul VII într-un top al persoanelor care au donat bani pentru PSD în anul 2013. În acest top mai apare, pe locul al doilea, și senatorul Ilie Sârbu, timișean o dată la patru ani. În acest timp, Nicolae Robu a donat pentru PNL 11.000 de lei în 2013.

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, în urmă cu câteva zile, în Monitorul Oficial, donațiile făcute de persoane fizice și firme către partidele politice în anul 2013. Este vorba de donații care depășesc zece salarii minime brute pe economie. Într-un top al celor mai importanți donatori pentru PSD la nivel național, pe locul VII apare timișoreanul Marcel Mihoc. Secretar executiv al PSD Timiș, el a contribuit la vistieria partidului în 2013 cu suma de 28.500 de lei. Prima în topul donatorilor PSD este Gabriela Vrânceanu Firea (74.142 lei), urmată de senatorul Ilie Sârbu (oficial apare că ar fi din partea Timișului) cu 38.600 de lei, pentru ca a treia treaptă a podiumului să fie ocupată de nimeni altul decât Adrian Duicu, președinte al CJ Mehedinți, parcat momentan după gratii.

Din PSD Timiș se mai regăsesc cu donații de peste zece salarii minime brute încă 13 persoane fizice, plus firma Simultan. Printre aceștia se numără deputatul Petru Andea (7.500 de lei), Adam Crăciunescu, director general Romsilva (8.000 de lei), Ovidiu Brânzan (10.000 de lei), Dejan Plavoșin (14.700 de lei), Nicolae Oprea (8.450 de lei), primarii din Lugoj, Buziaș, Jebel etc. Lipsesc din lista donatorilor principalii lideri ai filialei, Titu Bojin și Sorin Grindeanu. De la PNL Timiș apar doar trei persoane. Este vorba de președintele filialei, Nicolae Robu (11.000 lei), alături de tinerii Liviu Cocean (11.000 de lei) și Grigore Grigoroiu (8.255 de lei). De la alte partide nu mai apar timișoreni ca donatori peste zece salarii minime pe economie. Nici măcar un Alin Popoviciu (PDL), Maria Grapini (PC) sau Ion Răducanu (UNPR).

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

10 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

11 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

12 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

15 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 ore ago