Categories: Administratie

Noua strategie verde a primariei: copaci lipiti de blocuri si coroane „controlate”

Primăria lanseaza un nou stil de plantare a pomilor: foarte aproape de blocuri, iar coroanele vor fi crescute „controlat”, ca să nu ajungă prin balcoanele oamenilor. El a fost explicat de Nicolae Robu chiar pe Aleea Azurului, unde, în toamna trecută, locuitorii au reclamat tăierea fără noimă a copacilor.

Aleea Azurului a fost, în toamna anului trecut, în centrul unui scandal, după ce o localnică a reclamat tăierea mai multor arbori, inclusiv a unor nuci. „Acei copaci erau crescuți peste rețelele edilitare, de telefonie, gaz sau electricitate. Există săpături care au scos în evidență acest lucru, există fotografii. Trebuie să intervenim cu simț al răspunderii”, declara, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu. Între timp, lucrările care au costat 406.600 de lei au fost finalizate pe străduța de 216 metri. Aceasta a fost asfaltată, au fost amenajate 93 de locuri de parcare și au fost plantați 47 de mesteceni și tei.

Copacii sunt foarte aproape de blocuri. Întrebat dacă, în timp, nu vor ajunge să deranjeze locatarii, care se vor trezi cu crengi prin balcoane, primarul Nicolae Robu a explicat că „toate coroanele vor fi crescute controlat. Mestecenii aceștia vor ajunge să aibă șase metri înălțime”. Același stil de plantare a arborilor va fi urmat și pe alte străzi care vor fi reabilitate în Timișoara. Întors recent dintr-o vizită în Spania și Portugalia, Robu e încântat. „Am apreciat că au știut unde să pună copacii. N-am văzut niciunde aberații ca cele de aici, unde câte un copac e în mijlocul trotuarului și nimeni nu se atinge de el, că, vezi Doamne, e protejat, deși nu are nicio valoare dendrologică. Niciunde n-am văzut așa ceva. Noi trebuie să schimbăm radical orașul, însă asta presupune anumite intervenții majore, care trebuie corect înțelese”, a explicat primarul. Conform acestuia, tăierile de copaci vor continua, iar în locul arborilor retezați vor fi plantați… de 10, chiar 15 ori mai mulți!

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

28 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago