Categories: Partide

PDL vine cu o superoferta: „campioni europeni” la alegerile din 25 mai

PDL și-a început, la Timișoara, campania pentru alegerile europarlamentare. Șefii partidului spun partidul e la el „acasă” în orașul de pe Bega, asta deși organizația județeană a „portocaliilor” nu are un candidat eligibil pe lista depusă la BEC. Democrat-liberalii speră să obțină 20% din voturi.

Democrat-liberalii și-au început, joi, la Timișoara, campania pentru europarlamentare. Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Andreea Paul, Cezar Preda și Gheorghe Flutur au descins în orașul de pe Bega, pe considerentul că, aici, „PDL este la el acasă”. Asta, deși filiala Timiș nu are, așa cum s-a tot vorbit, un candidat pe locurile eligibile ale partidului, depuse la BEC. Oficiile de gazdă au fost făcute de președintele Constantin Ostaficiuc, la una din rarele sale apariții publice din ultima vreme, mai ales în condițiile în care el și-a retras, în ultimul moment, mult vehiculata candidatură la europarlamentare. „Avem o echipă puternică. Aceasta pleacă la drum de la Timișoara ca să cucerească România. Sperăm la un rezultat de cel puțin 20%”, a declarat președintele PDL Timiș. Cătălin Predoiu spune, la rândul lui, că PDL se prezintă la aceste alegeri cu o superofertă. „Avem cei mai buni europarlamentari și cea mai bună listă, una de «campioni europeni». În campanie vom face un dialog cu cetățenii, vom interacționa cu ei, atât pe stradă, cât și în mediul on-line”, a afirmat candidatul PDL la președinție. Acesta nu a putut totuși preciza câte locuri de europarlamentari vizează partidul său. „Vrem cel mai bun rezultat din partea dreptei. Pot să fie șapte locuri, pot să fie opt locuri, pot să fie zece”, a spus Predoiu. Lista candidaților PDL este deschisă de Theodor Stolojan, urmat de Monica Macovei, Traian Ungureanu, Jean Marinescu și Daniel Buda. Organizația Timiș are un reprezentant pe această listă, în persoana consilierului județean Mihăiță Bojin. Acesta se află pe poziția a 13-a, imediat sub cea a lui Sorin Moldovan, șeful tinerilor democrat-liberali, pe care PDL Timiș anunțase că-l sprijnă la nivel de regiune, după retragerea lui Constantin Ostaficiuc.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

29 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago