Categories: Administratie

Primaria si ANL isi paseaza vina in cazul unor blocuri care, in acte, nu exista

Primăria ar putea fi nevoită să plătească toată documentația pentru intrarea în legalitate a blocurilor ANL construite fără autorizație. Cel puțin aceasta este părerea viceprimarului Traian Stoia. Din biroul nr. 1 de pe CD Loga, lucrurile se văd puțin altfel, astfel că vina este atribuită în exclusivitate constructorului.

Blocurile B8-B12 de pe strada Miloia, construite prin ANL, au o situație extrem de complicată. Acestea au fost construite fără autorizație și, practic, nu există! Din acest motiv, ele nu pot fi vândute, iar oamenii care locuiesc în cele 80 de apartamente sunt într-o situație foarte neplăcută. Ei plătesc chirie pentru niște locuințe pe care nu au șanse să le cumpere în viitorul apropiat, deși legea le-ar da voie. . „Părțile – adică primaria și cei de la ANL – sunt reticente în a-și asuma vreo responsabilitate, fiecare spunând că obligațiile ar reveni celeilalte părți. ANL spune că ei ne-au predat cladirea, noi am semnat de primire, intabulați-o. Cei din primărie zic că ANL a construit-o fără autorizație, ei întreabă de ce am semnat de primire”, spune viceprimarul Traian Stoia.

Blocurile ar putea intra în legalitate, dar trebuie parcurși mai mulți pași din punct de vedere legal și cineva trebuie să plătească pentru asta. „Se pune problema cine dă 20.000 de euro să se facă expertiza și operațiunile care nu s-au făcut la timp, cât era normal să se facă. Sunt costuri mari, cineva trebuie să le plătească. Fiecare are bucățica de adevăr pe care o flutură și o apără, până când trebuie să cerem sprijinul celor care se ocupă de aceste conflicte economice”, mai spune Stoia.

Primarului Nicolae Robu îi este mult mai clar cine este de vină, și asta, culmea, după ce a primit informațiile de la… Traian Stoia. „Am fost informat că un număr de apartamente ar fi construit fără autorizație și că vina ar fi a ANL. Cred că, dincolo de orice și de cine a greșit, trebuie să existe o abordare pozitivă și să se intre în legalitate. Altfel, un număr important de persoane stau în niște locuințe care nu exista. S-ar putea rezolva dacă ANL ar depune documentația pentru intrarea în legalitate, pentru autorizare cu întârziere. Noi avem toată deschiderea, am parcurge în regim de celeritate procedurile interne”, a declarat Robu.

Cei doi sunt de acord într-o singură privință: foarte probabil, soluția în acest caz va fi dată de instanță. „Se poate proceda în instanță, după părerea mea. Nu știu cum o să procedăm, dar o instanță sau organele abilitate vor trebui să stabilească cine trebuie să plătească și cum”, spune Stoia. „Dacă instanța decide că primăria trebuie să facă demersurile, vom face. În momentul de față, primăria nu se poate erija în autoritatea care să obțină actele pentru intrarea în legalitate. Răspunderea este a constructorului”, a declarat Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lipsa responsabilităţii

Episodul 4 din seria „De ce nu funcționează România” România nu e blocată de greșeli,…

O oră ago

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou în Banat – între ritualuri străvechi și influenţe multiculturale

Banatul își întâmpină Anul Nou cu un complex de obiceiuri vechi, cu rădăcini păgâne și…

2 ore ago

Primăria Timișoara a redeschis adăpostul de urgență pentru persoanele de pe stradă

Iarna este o perioadă ce poate deveni critică pentru cei care nu au un acoperiș…

14 ore ago

Tarifele de facturare pentru serviciul de salubrizare în mediul rural – Zona 1, Timiș au scăzut

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari,…

16 ore ago

STPT va circula cu program special în noaptea de Revelion

Timișorenii care pleacă de acasă pentru a sărbători Revelionul în centrul orașului, la prieteni sau…

19 ore ago

Nicu Fălcoi analizează anul în care nu a mai fost deputat de Timiș: ”În politică contează mai mult pe cine știi decât ce știi”

Fostul parlamentar USR, Nicu Fălcoi, spune, la final de an, că a avut un 2025…

20 de ore ago