Spațiul în care a funcționat unul dintre cele mai faimoase bordeluri din Timișoara ajunge marți pe mesele consilierilor locali. Aceștia trebuie să fie de acord ca primăria să renunțe la dreptul său de preemțiune asupra imobilului respectiv.
Consilierii locali votează marți un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune al CL Timișoara „la intenția de înstrăinare a spațiului de alimentație publică – restaurant, situat pe strada Romulus nr. 32, la prețul de 220.00 de euro”. Este vorba despre actualul restaurant Intim, cunoscut pe vremuri drept „Șari Neni”, unul dintre cele mai cunoscute bordeluri din Timișoara în perioada interbelică. Aflat la intersecția străzilor Romulus și Odobescu, stabilimentul era deținut de Földessy Charlotta. Matroana avea grijă ca activitatea să se desfășoare în condiții bune, iar clienții să fie mulțumiți. Restaurantul era foarte apreciat, iar fetele cântau la pian și făceau conversație cu domnii care veneau aici. Clienții își puteau alege fetele din albume cu fotografii. Bordelul a fost desființat la finele celui de-al doilea război mondial. Apoi, în spațiul respectiv a funcționat un bufet, iar ulterior, o berărie și un restaurant, sub numele „Intim”. (sursa foto: google street view)
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…