Mai puţin cunoscut în România, jiu jitsu brazilian este sportul în care excelează Alexandru Mihuţ, un timişorean de 29 de ani. Sportivul s-a remarcat deja în mai multe competiţii internaţionale anul acesta, într-una dintre ele reuşind să câştige medalia de aur.
Luptătorul legitimat la Titans Fight Team Timișoara a bifat primele două competiţii la Roma şi Copenhaga, unde a terminat de fiecare dată pe poziţia secundă, la categoria super grea. În luna mai, Alexandru Mihuț a participat la alte două concursuri, organizate de Federaţia Internaţională de jiu jitsu brazilian. Primul dintre ele a avut loc în 3 mai, la Copenhaga, unde timişoreanul a obţinut locul 2. O săptamână mai tarziu, în 10 mai, la Zurich, Mihuţ a fost medaliat cu aur la categoria super grea. Înaintea acestor două concursuri, timișoreanul s-a antrenat la Frankfurt, alături de echipa Alliance Jiu Jitsu.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…