Categories: EconomicUltima ora

Ioan Ambrus si-a dat demisia de la Drumuri!

Făcut praf în public de ministrul Transporturilor, Dan Șova, care a declarat că este singurul director de regională de drumuri din țară care n-are nicio treabă cu drumurile, liberalul Ioan Ambruș și-a dat, luni, demisia. Aceasta a fost acceptată la zi.


Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a vizitat, duminică, Timișul și a discutat despre autostrăzi și centrul intermodal. El n-a fost însoțit însă și de directorul DRDP, Ioan Ambruș. Întrebat de ce lipsește acesta, Șova a spus, flegmatic, că n-a discutat cu liberalul și n-a vrut, în prima fază, să răspundă la întrebarea dacă Ambruș urmează să fie eliberat din funcție. „Schimbările nu le decid eu, le decide consiliul de administrație al CNADNR. Dacă sunt schimbări, sunt doar de natură profesională. Strict profesional, Ioan Ambruș este singurul șef de regională care nu are legătură cu drumurile. Nu știu cu ce partid are legătură, dar cu drumurile nu are legătură sigur”, a declarat ministrul. Luni, Ioan Ambruș și-a dat demisia din funcție, aceasta fiindu-i acceptată la zi. El este președintele PNL Lugoj.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că se așteaptă ca Ambruș să-și piardă funcția și a acuzat „năravurile” foștilor parteneri de guvernare. „Eu cred că, după năravurile PSD, toate posturile deţinute de liberali sunt în pericol. PSD ştim că are tendinţe, le-a avut dintotdeauna, numai noi ne-am înşelat, crezând că s-a schimbat, să fie un partid-stat şi în toate funcţiile vrea să pună numai oameni cu carnet de partid corespunzător”, a spus Robu.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

2 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

4 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

5 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

5 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

5 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

7 ore ago