Categories: Administratie

Liceele Calderon, Lenau si Loga, modernizate pe bani care nu exista inca

Primăria Timișoara a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea și modernizarea liceelor „Nikolaus Lenau”, „CD Loga” și „JL Calderon”. Suma prevăzută depășește patru milioane de euro și doar o mică parte din ea a fost prinsă în bugetul local. Pentru restul se speră la bani europeni.

Primarul Nicolae Robu a anunțat, marți, că a semnat contractele de execuție pentru lucrările de reabilitare pentru trei mari licee timișorene. La Lenau, executantul este Kasdum SRL, din Drobeta Turnu Severin, iar suma este de 5,2 milioane de lei. La Loga a câștigat Constructim, pentru 5,6 milioane de lei, iar la Calderon, lucrarea va fi făcută de Paulus SRL, din Ploiești, cu opt milioane de lei. „Noi am prevăzut în bugetul local sume pentru demararea lucrărilor, în ideea unei finanțări multianuale, dar nu mizăm pe bugetul local, ci pe obținerea de bani europeni din redistribuirea sumelor rămase necheltuite din exercițiul financiar 2007-2013”, a declarat primarul Nicolae Robu. Practic, banii pentru aceste lucrări nu există, lucru pe care îl știu și firmele care au câștigat licitațiile. „De la bun început este prevăzută în contract o clauză suspensivă, care permite și amânarea execuției și chiar anularea, la nevoie, dacă nu există capacitate financiară. Nu vom fi însă în această situație, cele trei licee sunt prioritare. Începem pe bugetul local și, dacă va fi nevoie, vom face și rectificări”, susține edilul. Robu recunoaște că nu există certitudinea că primăria va primi vreun ban din aceste rectificări de pe fonduri europene, dar e optimist. „Toate aceste cheltuieli sunt eligibile pe fonduri europeni, ne punem mari speranțe că vom reuși să obținem banii”, a conchis liberalul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

10 minute ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

2 ore ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

2 ore ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

2 ore ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

3 ore ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

4 ore ago