Categories: Administratie

Subpasajul auto din Piata Victoriei se face „foarte simplu”! Robu spune ca de la anul

Subpasajul din Piața Victoriei e floare la ureche pe lângă cel de la Michelangelo. Asta spune primarul Nicolae Robu, conform căruia lucrarea va începe sigur anul viitor și va fi făcută cu bani de la bugetul local. Încă nu există nici proiect tehnic și nici studiu de fezabilitate, deci nici o estimare de costuri. Robu vrea să extindă și zona pietonală din centru.

Zona Cetate, aflată în prezent în șantier, va fi gata cel târziu în vara anului viitor, după estimările primarului Nicolae Robu. „Vom avea schimbări radicale pe care, de altfel, le simțim de acum. Nu vor mai pătrunde mașinile pe toata acea rețea de zece străzi și patru piețe. Chiar vom mai extinde, probabil, zona pietonală și pe anumite porțiuni care nici nu sunt în acest proiect în momentul de față. Atunci este obligatoriu să găsim soluții pentru fluidizarea traficului”, susține edilul. El recunoaște însă că variantele sunt limitate și spune că soluția cea mai bună este subpasajul din Piața Victoriei.

Robu a ajuns la concluzia că realizarea acestuia nu este deloc complicată. „Acolo avem lucrări deja făcute, nu mai trebuie să săpăm decât cel mult un metru față de nivelul actual. Drept urmare, subpasajul propriu-zis acolo se face foarte simplu. Va fi de săpat pe strada Sf. Ioan, pe strada Republicii, pentru câte o banda care vine în subteran înspre zona din fața Operei. (…) astea sunt lucrări minore, nu se pot compara cu ce avem la Michelangelo”, explică primarul. Banii pentru realizarea acestui subpasaj – care nu se știe cât costă – vor proveni din veniturile proprii ale municipalității.

Proiectul „Reorganizarea circulației pe Inelul 1 și reproiectarea infrastructurii rutiere și de transport în comun” a fost scos la licitație și câștigat, în februarie, de o firmă bucureștenă. Aceasta va primi aproximativ 25.000 de euro pentru proiectul tehnic și studiul de fezabilitate. Prin subpasajul din fața operei vor trece doar mașini mici și microbuze, cu înălțimea maximă de 2,80 m. Autobuzele și troleibuzele vor avea un alt traseu. Lucrările nu vor începe decât după închiderea actualului șantier din zona Cetate. „Nu apucăm să dăm drumul la pasaj până cand nu terminăm reabilitarea centrului istoric. Acum este în lucru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic și apoi dăm drumul la caietul de sarcini și la licitație. În 2015 cu certitudine vom începe și acolo”, a mai spus Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

1 minut ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

18 minute ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

2 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

4 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

7 ore ago