Categories: Politica

Cristian Diaconescu: „Viitorul presedinte trebuie sa readuca demnitatea Romaniei”

Deși PMP este un partid nou, deja are pretenții la scaunul de președinte al României. Astfel, candidatul la președinție al „partidului lui Băsescu”, Cristian Diaconescu, a venit la Timișoara pentru a discuta despre viziunea pe care o are pentru România.
În cadrul unei conferințe de presă organizată la Timișoara, Cristian Diaconescu a ținut să sublinieze ce trebuie să facă viitorul președinte al țării, punând accent pe problema românilor din străinătate. „Sunt o serie de domenii care interesează pe toți românii indiferent unde se află ei, în țară sau în afara țării noastre. În opinia mea, viitorul președinte, evident cu structuri guvernamentale și împreună cu toți românii, va trebui să facă tot ce îi stă în putință ca România să devină o țară central-europeană. O țară în primele opt state ale Uniunii Europene și nu numai din prisma suprafeței, cum se întâmplă azi. Cred că este obligatoriu ca viitorul președinte să readucă demnitatea pentru români şi pentru România”, a spus Diaconescu.
În ceea ce privește romii, acesta a declarat că e vorba de o problemă la nivel european, dar că celelalte state tind să arate cu degetul spre Romania, în loc să își asume, și ele, răspunderea. Cristian Diaconescu a mai spus și că unificarea dreptei este un proiect important, dar că partidele de dreapta trebuie să își aleagă candidatul în funcție de proiectele lor, nu pe baza directivelor „de la centru”. Președinte al PMP Timiș, Radu Lambrino, a ținut, la rândul lui, să aducă mai multe laude candidatului PMP: „Consider că domnul Diaconescu este singurul candidat care poate să coaguleze atât voturile de dreapta cât și pe cele de stânga, pentru că dumnealui are un proiect unitar pentru țară. O candidatură la președinția României trebuie să fie un lucru extrem de serios, iar domnul Cristian Diaconescu, prin faptul că are experiență politică remarcabilă, poate aduce echilibru și poate aduce stabilitate atât pe plan intern, cât și extern, pentru România”. sursa foto:cotidianul.ro

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

25 de minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

3 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

4 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago