Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, nu s-a putut abține, joi, în fața ambasadorului Nigeriei. Social-democratul i-a mai tras un perdaf primarului Nicolae Robu, care, cu o zi înainte, nu se întâlnise cu reprezentanții Palestinei, Irakului și Kuweitului. Bojin i-a explicat oaspetelui că timișorenii sunt politicoși, nu ca Robu.
Primarul Nicolae Robu a fost „eroul” unei întâlniri ratate, miercuri, cu ambasadorii Palestinei, Irakului și Kuweitului. Cei trei diplomați au fost întâmpinați de viceprimarul Dan Diaconu, dar nu au fost mulțumiți de această primire și au plecat supărați, spunând că ei se așteptau să se întâlnească numai cu edilul șef. Vizita eșuată a fost adusă în discuție și de Titu Bojin, dar nu oricum, ci chiar în fața ambasadorului Republicii Nigeria, Excelenţa Sa, Okechukwu Fidelis Muoh. „Așa cum știți, am avut ao vizită a unor ambasadori din Palestina, Irak și Kuweit, o întâlnire deosebită și cu un interes foarte mare al colaborării. Îmi pare rău că o parte din ceea ce am încercat noi să facem bun pentru județul Timiș și pentru Timișoara și imaginea ei s-a deteriorat. Sper să nu fim catalogați, prin gestul nepoliticos de la Primăria Timișoara al lui Nicolae Robu, toți cei care trăim aici”, a declarat Titu Bojin. Despre vizita oficialului african nu s-au putut spune foarte multe, ci doar că se dorește o colaborare pe mai multe domenii precum IT, energie, educație și industrie artizanală.
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…