Categories: Sănătate

Timisorenii doneaza sange in cadrul caravanei „O sansa pentru viata”

Zeci de persoane s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii de luni să doneze sânge la centrul mobil amplasat la intrarea în mall-ul din Timişoara. Unii dintre ei ştiau deja de unitatea mobilă, alţii erau în trecere şi s-au gândit să facă şi ei o faptă bună. Donarea s-a făcut benevol, asta însemnând că aceia care au venit pentru recoltare nu au primit în schimb bonuri valorice.

„Merg regulat să donez. Sunt donator de sânge şi de celule stem. Am aflat de această acţiune din presă şi am venit pentru că este important pentru mine şi pentru cei care au nevoie de sânge care sunt destul de mulţi. Din păcate, în ţara noastră acest fenomen nu e chiar aşa evoluat. Sunt foarte mulţi care ar putea să doneze, dar nu vor”, a declarat o timişoreancă. Această acţiune face parte din caravana „O şansă pentru viaţă”, organizată de Asociaţia React, caravană care va ajunge în acest an în peste 20 de oraşe din România. „Numai de la ora 8 până la 8,10 au venit 12 donatori. Au venit în număr destul de mare şi ne bucurăm, pentru că această campanie se adresează persoanelor care vor să doneze benevol, neremunerat, adică fără acele tichete de masă”, a precizat Viorica Toader, din partea Asociaţiei React Sibiu.

În Timişoara, lunar, necesarul de sânge ar fi acoperit de 1.500 de donatori. 450 de ml de sânge, recoltat de la o singură persoană, pot salva trei vieţi. Totdată, în urma donării, sângele este reîmprospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscul de paralizie şi accident vascular se reduce cu 30%. Rezistenţa la traumatisme creşte, iar în cazul unui accident, organismul se va reface mai uşor, fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.

Cei care nu au ajuns luni să doneze sânge la mall pot face acest lucru în fiecare zi, la Centrul de Transfuzii de lângă Spitalul Judeţean, între orele 7 și 13. Orice persoană care doreşte să doneze trebuie să fie sănătosă şi să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă vârsta între 18 și 60 de ani, greutatea între 50 – 100 kg pentru femei şi 60 – 100 kg pentru bărbaţi, să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii stomatologice sau chirurgicale, să nu aibă/nu fi avut următoarele boli: hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 4 dioptrii, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, să nu fi consumat alcool în ultimele 48 de ore. Înainte de donare se recomandă consumarea unei căni cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent (legume, fructe, fără multe proteine şi grăsimi). Nu se fumează înainte şi dupa donare cu o oră.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago