Categories: Fotbal JudeteanSport

Alin Milos: „Este posibil ca CS Ghiroda sa evolueze in Liga a III-a”

CS Ghiroda, câştigătoarea Ligii a IV-a Timiş, a ratat la mustaţă promovarea în cel de-al treielea eşalon, după ce a pierdut dramatic jocul de baraj în compania Industriei Galda de Jos, dar are şanse considerabile să evolueze, de sezonul viitor, în Liga a III-a.
„Din păcate am pierdut jocul ce a contat pentru barajul de promovare, dar este posibil să continuăm, începând cu sezonul viitor, în Liga a III-a. În cazul în care vom fi invitaţi să evoluăm în acest eşalon, ne gândim foarte serios la propunere. Totul depinde însă şi de factorii locali de la Ghiroda, deoarece principalul finanţator al echipei de fotbal este primăria comunei. Dacă primarul comunei (n.r. Vasile Cădariu) şi consiliul local vor fi de acord să evoluăm în Liga a III-a, este foarte posibil să dăm un răspuns favorabil în cazul în care vom fi invitaţi să jucăm în acest eşalon. În caz contrar, suntem pregătiţi din toate punctele de vedere să o luăm de la capăt în seria judeţeană pe care am câştigat-o anul acesta”, ne-a mărturisit Alin Miloş, antrenorul formaţiei timişene. sursa foto: www.facebook.com

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

9 minute ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

12 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

20 de ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

20 de ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

20 de ore ago