Enel „celebrează” în stil mare semnarea unui nou contract cu Primăria Timișoara. Pentru a marca acest eveniment, furnizorul de energie electrică le-a făcut timișorenilor o nouă surpriză duminică seară. A lăsat din nou în beznă mai bine de jumătate de oraș, cel puțin pe traseul Mall – str. Circumvalațiunii – Gara de Nord – Calea Șagului.
Timișoara a fost, duminică seară, raiul… infractorilor! Enel a lăsat din nou în beznă orașul, probabil pe clasicul motiv că a apărut o avarie, iar intervenția a fost extrem de dificilă. Cert este că, de la mall înspre Gara de Nord, continuând pe Bd. Iuliu Maniu, apoi Calea Șagului și mult dincolo de pod, pe străzi domnea un întuneric total, „spart” din loc în loc de semafoare și, pe alocuri, de farurile mașinilor.
Enel pare să-și fi făcut un obicei din a lăsa timișorenii fără lumină pe străzi, însă asta nu pare să fi impresionat primăria, care a semnat, recent, prelungirea contractului cu acest furnizor. Penele au început să fie tot mai dese și pe suprafețe mai mari încă de anul trecut, de când contractul cu municipalitatea a fost încheiat cu o reducere substanțială din partea furnizorului. Actul a fost prelungit zilele trecute, deși avariile sunt tot mai dese și afectează suprafețe tot mai mari. „Am obținut o reducere suplimentară, în valoare de 1,1 milioane lei, plus costurile de pe ultima lună de contract, adică iulie”, declara viceprimarul Traian Stoia. Social-democratul a recunoscut totuși că nu s-a reușit măcar nici obținerea promisiunii, din partea furnizorului, că întreruperile vor fi de scurtă durată, cu timpi de intervenție mult mai rapizi. „Dacă de exemplu timpul e stabilit la o oră, degeaba furnizorul ne promite în contract că poate remedia în zece minute. Nu avem nicio șansă să câștigăm în instanță un proces pe o astfel de speță”, a mai spus Stoia.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…