Ciuhandu si liftul

Mărturisesc că, în momentul în care viceprimarul Traian Stoia a povestit prima dată că primăria a recepționat și achitat un lift care nu există, mi-am zis că „moșul” aberează din nou, în căutare de senzațional. Cum adică, să plătești un lift care nu există? Că mai furi doi centimetri din stratul de asfalt, se știe că nu caută nimeni. Că în loc de 10.000 de panseluțe, s-au plantat doar 6.000 nu le numără nici dracu’. Dar un lift într-o instituție publică (Direcția de Finanțe) se vede dacă există sau nu. Așa că tărășenia mi s-a părut prea gogonată, prea sfidătoare, prea pe față pe față, prea de la țară, vorba reclamei. Așa ceva nu că nu se întâmplă nici în Cucuieții de Deal și niciunde în România, dar mă îndoiesc că s-ar întâmpla și în Uganda.

Adică să recepționezi și să plătești pentru un ditamai liftul, inclusiv garanția de bună funcționare după termenul de doi ani de la recepționarea lucrării, bate orice record. Repet, un lift inexistent. Iată însă că Justiția a confirmat dezvăluirile lui Stoia, dând mai multe condamnări în cazul acestei afaceri demne de filmele cu proști. Este vorba de doi angajați din primărie și patronul firmei care a executat lucrările la Direcția de Finanțe

Veți spune că, la cât se fură peste tot, acest caz e un mizilic. Da, e o bagatelă de 100.000 de lei. Dar e un exemplu cât se poate de sugestiv pentru debandada, gradul imens de corupție și putrefacție în care era administrația Ciuhandu. Credeți că aceia care au aprobat plata liftului-fantomă ar fi făcut acest lucru fără să știe că în jurul lor toată lumea face la fel? „Ce naiba le trebuie lift, să urce scările pe jos, că e mai sănătos!”, și-or fi spus cei implicați. Mai mult, dacă la mijloc nu era o firmă de casă a primăriei (Biju SRL), abonată de ani de zile la banul public, credeți ar mai fi procedat așa? Nu. Se credeau cât se poate de securizați că nu se poate întâmpla nimic, atâta timp cât firma respectivă se bucură de o mare trecere la vârful primăriei. De altfel, e cât se poate de clar că întregul scandal rămânea mușamalizat în cazul în care vechea administrație se perpetua la putere.

Iar veți spune că n-are rost să mai scrii despre Ciuhandu și ai lui, care au ajuns de domeniul trecutului. Dar, atâta timp cât actualul primar Nicolae Robu lucrează în continuare cu mulți dintre cei care au făcut din primărie un talcioc unde se vindea și se cumpăra orice, există pericolul să ne întoarcem la acele vremuri. Mai mult, există destui nostalgici ai epocii Ciuhandu, una dintre cele mai nefericite din istoria Timișoarei. (Așa cum sunt nenumărați nostalgici ai lui Ceaușescu!). Pentru ei – nu vorbesc de cei direct interesați din punct de vedere material, care au făcut averi în acea perioadă – mai trebuie spuse unele lucruri despre ceea ce se întâmpla în acea vreme. Poate le mai trece nostalgia de acea Timișoară gri, îngropată în bălteală, în care nu se întâmpla absolut nimic. Mă rog, nu se întâmpla nimic bun, că grozăvii au fost destule. Și nu le mai înșirui: palate țigănești, „acvariul” din centru…