Categories: Administratie

Daca SDM baga „forcing”, o bucata din strada Musicescu ar putea fi gata saptamana viitoare

Primul tronson al străzii Gavril Musicescu, porțiunea dintre Calea Martirilor înspre Urseni, ar putea fi gata totuși săptămâna viitoare. Lucrarea de pe cea mai lungă stradă din oraș este executată, în ritm de melc, de SDM, care va încasa aproape opt milioane de lei.

În toamna anului trecut, primarul Nicolae Robu promitea inaugurări pe bucăți pentru lucrarea de reabilitare a străzii Musicescu. Edilul părea optimist. „Prima porțiune de circa 1 km, poate 800 de metri, va fi dată în circulaţie în această toamnă. Restul străzii va fi gata în primăvara anului viitor, înspre vară. Înainte de a pleca în vacanţa de vară, în 2014, vom avea în totalitate asfaltată strada cu trotuarele amenajate şi tot ce este în jurul ei”, declara Robu, în septembrie 2013. Primarul a rămas însă numai cu promisiunile, pentru că muncitorii de la SDM lucrează de parcă… stau!

Robu a anunțat totuși marți că săptămâna viitoare ar putea fi dat în folosință tronsonul cuprins între Urseni și Calea Martirilor. „Am încercat să impulsionez activitatea și am cerut un forcing al SDM, să putem da în folosință acest tronson. Sunt probleme în zona hotelului Arizona, dar le depășim. Mai trebuie aliniate gurile de canal, apoi trebuie să se facă fundația și stratul de binder și de uzură. Partea bună este că pe cea mai mare parte a acestei porțiuni bordurile sunt realizate, deci nu mai sunt operațiuni cronofage”, explică edilul. Strada Musicescu, cea mai lungă din Timișoara, trebuie reabilitată pe o lungime de aproximativ patru kilometri, de la Calea Urseni până la strada Hebe. Lucrările constau în asfaltarea integrală a arterei, refacere sau amenajare de trotuare și creare de piste pentru bicicliști costă circa 7,7 milioane de lei, bani de la bugetul local, și ar trebui încheiate în toamna acestui an.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

10 minute ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

42 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

12 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

12 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

15 ore ago