Categories: PoliticaUltima ora

Daniel Funeriu, presedinte interimar al PMP Timis pana in august

PMP s-a găsit într-o situație dificilă vineri, atunci când s-a anunțat oficial că mai mulți membri ai partidului au decis să părăsească organizația din Timiș și să se înscrie în PNL. Rămasă fără conducere, filiala PMP s-a orientat repede, astfel că Daniel Funeriu este președinte interimar până cel puțin pe 9 august.

Deși mutarea șefilor PMP Timiș la PNL poate părea surprinzătoare, între membrii celor două partide existau deja discuții de săptămâni. Radu Lambrino, fostul președinte al filialei, a declarat vineri că intenția sa de a părăsi funcția de președinte al PMP Timiș era deja cunoscută de membrii partidului. Mai mult, a spus și că Elena Udrea știa că mutarea la PNL. Rămași fără președinte, situația pentru PMP-iștii din Timiș a devenit complicată. Ei nu au stat prea mult pe gânduri și au numit un interimar, în persoana lui Daniel Funeriu. Fostul ministru al Educației și candidat al PMP pe Colegiul 3 va rămâne pe scaunul de președinte interimar până pe 9 august, când se vor organiza alegeri. Contactat de deBanat.ro, Daniel Funeriu nu a putut să dea declarații, aflându-se într-o ședință. Ne-a rugat să-i trimitem întrebările prin SMS, dar, două ceasuri mai târziu, încă nu reacționase și nici nu răspundea la telefon. În aceste condiții, nu știm dacă intenționează să candideze pentru funcția de președinte „plin” al PMP Timiș, mai ales că fostul ministru anunțase că vrea să se mute de tot la Timișoara și chiar să candideze la alegerile pentru primărie din 2016.

UPDATE: Daniel Funeriu și-a găsit, în cele din urmă, timp să răspundă întrebărilor noastre. Fostul ministru ne-a declarat că nu are nici cea mai mică intenție să plece din PMP: „Doar o minte bolnavă și-ar putea imagina că aș abdica de la proiectul politic pentru România, al lui Traian Băsescu”. Funeriu nu s-a hotărât în ceea ce privește candidatura sa la funcția de președinte al PMP Timiș. „Se zice că în politică niciodată nu trebuie să spui niciodată, dar opțiunea mea fermă este ca PMP Timiș să fie condus de o persoană relativ nouă în politică, cu un bun parcurs profesional, care să adauge la entuziasmului începutului, cu capacitate de organizare și seriozitate. Misiunea mea cred că va fi de altă natură: Cristian Diaconescu în turul doi și viitor președinte al României. M-aș bucura să pot promova persoane noi”, ne-a declarat noul președinte al PMP Timiș.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

O oră ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

3 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

4 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

4 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

4 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

6 ore ago