Categories: Politica

Fuziunea PNL-PDL, pe ultima suta de metri. Pana dupa 2016 noul partid va avea copresedinti

Fuziunea dintre PNL și PDL e gata din punct de vedere politic, dar nu și din punct de vedere juridic. Până la o fuziune completă e cale lungă, iar până în 2016 noul partid va funcționa cu copreședinți la toate nivelurile. Situația va fi mai clară după congresul de sâmbătă, la care se vor întruni PNL-iști și PDL-iști din toată țara.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că fuziunea este pe ultima sută de metri din punct de vedere politic, dar acest lucru nu înseamnă că noul partid va începe să funcționeze în forma sa finală prea curând. „Procesul de fuziune este pe ultima sută de metri, chiar mai puțin, vom avea congresul și putem considera că din punct de vedere politic totul a fost făcut pentru realizarea acestei fuziuni. În continuare trebuie să parcurgem și procedeul juridic al partidului rezultat în urma fuziunii. Este o procedură destul de cronofagă și, cel mai probabil, nu vom face partidul operațional din punct de vedere juridic, așa că decizia a fost să ne pregătim pentru alegeri sub forma de alianță, alinață electorală, Alianța Creștin-Liberală PNL-PDL”, a declarat Robu. Acesta a oferit detalii și despre modul în care va arăta noul partid: „Până în 2016, la toate nivelurile vom avea copreședinți. Acolo unde unul dintre partide are mai puține structuri decât celălalt, acel partid poate să numească noi membri în acele structuri pentru a se ajunge la paritate. În acest interval de timp, partidul se va consolida, se va produce o integrare a membrilor, astfel încât în 2017 să avem alegeri pentru structurile post-tranzitorii ale partidului”.

Cu toate acestea, nu toată lumea în PNL este încântată de alipirea celor două partide. Unul dintre aceștia este chiar senatorul Petru Ehegartner, pe care Nicolae Robu îl consideră ca fiind deja plecat. Ehegartner a confirmat că este nemulțumit de fuziune, dar încă nu a precizat, cu subiect și predicat, dacă va părăsi partidul. Pe partea democrat-liberalilor nu par să fie astfel de probleme. Deputatul PDL Alin Popoviciu spune că între oamenii săi nu există nemulțumiri. „Nu. Nu știu și, din contră, fuziunea este foarte bine primită la noi”, a spus deputatul democrat-liberal. Afirmația sa este susținută și de președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc: „Nu avem niciun fel de astfel de caz, o să vedem mâine după congres. Sigur, după aceea vom vedea, dar nu avem astfel de semnale”. La congresul de sâmbătă vor participa 20 de liberali din Timiș și 32 de PDL-iști.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

8 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

8 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

12 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

13 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

14 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

15 ore ago