Reincepe razboiul cu ambrozia!

Pacostea de pe capul timișorenilor alergici, adică ambrozia, e luată din nou în vizor de Primăria Timișoara. Lupta este reluată în fiecare an, fără prea mare succes însă, câtă vreme orașul e plin de terenuri virane, pe care această buruiană crește în voie. În luna mai, CJ Timiș a a alocat 100.000 de lei pentru pliante. Tot pentru stârpirea ambroziei.

Primăria Timișoara anunță că, în această perioadă, intensifică acțiunile de stârpire a ambroziei. Conform datelor muncipalității, această plantă se găsește cel mai des pe Calea Buziaşului, Calea Aradului, Calea Bogdăneştilor, pe terenurile virane din cartierele Plopi, Mehala sau Ronaţ, de-a lungul liniilor de tramvai şi cale ferată, dar și între blocurile de locuinţe. Intervențiile pot avea loc însă numai pe terenurile care sunt în proprietatea PMT. În rest, pe terenurile private, răspunderea revine exclusiv deținătorilor acestora, amenzile pentru neîntreținerea lor ajungând la 2.500 de lei. Anul trecut, Poliția Locală a anunțat că a sancționat zece proprietari neglijenți, amenda totală fiind de 9.500 lei. În luna mai, Consiliul Județean Timiș a decis și el să se implice în lupta contra ambroziei. E adevărat, din birourile de pe Bd. Revoluției, buruiana nu pare atât de periculoasă, astfel că „arma” contra ei sunt… pliantele și fluturașii! Pentru tipărirea acestora a fost alocată o sumă frumușică, și anume 100.000 de lei.

Ambrosia Artemisiifolia este inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină şi în multe ţări din Europa este combătută mecanic şi chimic. Planta produce polen până în luna octombrie, maximul fiind atins la jumătatea lunii septembrie. Concentrația de particule alergene este mai mare la marginea orașului, unde sunt mai multe terenuri lăsate în paragină. La Timişoara, ambrozia le face viaţă grea alergicilor. „Pacienții se plâng de usturimi în gât, de faptul că le «curg» nasul și ochii. Spun că sunt răciți de câteva săptămâni și nu le trece. Apoi află, cu uimire, că sunt alergici. Pentru cei care suferă de astm bronșic e și mai greu în această perioadă”, spune dr. Carmen Cernescu, medic de familie. În 2011, la Timișoara s-a înființat primul centru de monitorizare pentru Ambrosia artemisiifolia şi polen alergen din România, funcționează la Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Din păcate însă, acesta nu întreține și terenurile lăsate în paragină, unde buruiana crește într-o zi cât altele în zece.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

2 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

5 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

6 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

6 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

6 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

7 ore ago