Nea Robule, bre Titule, s-a stricat jucaria!

Nu ascund că am fost unul dintre microbiștii timișoreni care, cu strugurii acri deasupra capului, am calculat că e mai bine că am retrogradat în liga a doua în vara acestui an. Nu e greu de argumentat. Anul acesta din divizia secundă, seria a II-a, nu prea avea cine promova, să ne temem de concurență. Pe de altă parte, prima ligă anunța o luptă fără șansă pentru echipele mici, în formatul în care șase echipe urmau să retrogradeze. Dar tot căutând părțile bune ale eșecului din ediția trecută de campionat, mai puteam adăuga fereastra de timp pe care am câștigat-o pentru a forma o echipă bună pentru la anul, când, neîndoilenic, vom reveni în liga întâi. Gospodărește vorbind, nu exista o oportunitate mai bună pentru ACS Poli să omogenizeze o echipă, să acumuleze experiență pentru antrenorul Dan Alexa și să profite de ocazie pentru a readuce, prin joc frumos, publicul timișorean pe arena „Dan Păltinișanu”. Credeam că asta e și ideea urmărită de managerul Ioan Timofte, echipa de antrenori și nu în ultimul rând de „finanțatorii” Nicolae Robu și Titu Bojin.

Netelevizarea meciurilor din eșalonul secund ne-a ținut departe de imaginea adevărată a lui Poli în deplasare. Nici acasă nu am strălucit, dar după rezultatul bun de la Pitești am zis că suntem în grafic. Au urmat două insuccese, la Vâlcea și Reșița, treabă care nu ar strica mult din strategie, dacă jocul echipei nu s-ar desfășura fără vreo viziune. Am fost sâmbătă în tribuna estică a stadionului „Mircea Chivu” din Reșița. Mărturisesc că nu am avut nicio emoție înaintea jocului, considerând că eșecul de la Vâlcea a fost un accident. Ce-a urmat a fost o mostră de neputință, dar mă tem că nu neapărat a echipei, cât a antrenorului care a făcut sâmbătă tactica și formula de joc. Singurele două ocazii mari ale lui Poli au venit din acțiuni individuale ale lui Henrique: o lovitură liberă executată în bară și o pătrundere pe dreapta cu centrare perfectă, ce mai, un gol gata făcut pentru neinspiratul Keita! În rest, handbal cu joc pasiv, greșeli grave în apărare și schimbări aiurea la Alexa, echipa rămânând în zece oameni după terminarea bateriei atacantului brazilian.

Repet, deranjul la Poli nu vine neapărat din pierderea a două meciuri. Mai sunt atâtea partide de jucat, apoi mai e play-off-ul, nu e nicio nenorocire. Dezastrul e că echipa joacă la alibi, încurajată de un antrenor preocupat mai degrabă de strategii psihologice de destabilizare a adversarului, decât de tactici care să le străpungă apărările. În loc să jucăm pentru spectatori, Poli din „epoca Alexa” joacă economicos, la rezultat. Iar ca și când nu am avea suficientă forță pentru asta, Alexa mai lucrează și la punerea presiunii pe adversar. Când vorbește că FC Carnasebeș trage la promovare, Alexa vrea să pună presiune pe FC Caransebeș, ca să o bătem mai ușor. Măi, frate, dacă Poli cu lotul și finanțările pe care le are mai are nevoie să se joace cu psihicul adversarilor, atunci e grav, domnilor patroni ai clubului! La ce nume de jucători avem luați la bucată, Poli ar trebui să zburde pe teren, să se distreze și să distreze un public ce-ar trebui să revină în număr tot mai mare la stadion. Altfel că în vara viitoare să putem spera că nu ne facem de râs în noul format al primei divizii.

Suntem la patru puncte de Reșița, o echipă clar sub Poli, dar care încă câștigă din entuziasm, cam cum câștigau Szekely, Boldea și Bărbuț prima etapă cu Dinamo în liga întâi. Etapa viitoare stăm și ajungem la șapte puncte de lider. Deja presiunea este pe noi și mă întreb ce va face Alexa, dacă va mai rămâne la echipă. Va pune presiune pe arbitri, va anunța precum Marian Iancu că vrem să transferăm în iarnă cel mai bun jucător al adversarei? Simptomele antrenorului Dan Alexa arată că avem un tehnician gata îmbătrânit în tactici diversioniste aplicate tocmai când nu este cazul. Și care nu se bucură de oportunitatea de a forma o „gașcă nebună” la Timișoara, precum reușeau alții la Sportul ori Corvinul. Administratorii clubului trebuie să se asigure că revenim la fotbal și la creșterea unei echipe, altfel cheltuim degeaba, mult mai în pagubă decât pe vremea fraudulosului Marian Iancu, vorba Curții de Conturi.

P.S. Înainte de meci, grupul de fani locali autointitulat „Guardia Rosso-Nera” scanda „Metalul-Metalul”, îndemn mobilizator pentru echipa lor de suflet Damila Măciuca (Vâlcea), mutată în vară pe Bârzava. Atmosfera a devenit chiar comică atunci când susținătorii „Damilei” făceau ironii pe tema oaspeților din Recaș (Timiș). Ba chiar și în programul oficial de joc organizatorii se ocupau cu astfel de „șopârle”. Într-o clipită mi-am dat seama cât trebuie să fiu de mândru că la noi în oraș galeria defiliază prin alte divizii mai curate. Demn, firește.