Categories: Pe surse

Scoala a inceput fara manuale, dar cu liste de adeziuni pentru Ponta

Pentru prima dată după 1989, bobocii de clasa I nu vor avea nici măcar abecedare pe masă, prin marea „grijă” a ministerului de resort față de copii. (În mod cert, așa ceva nu s-a întâmplat nici în timpul perioadei comuniste.) Pentru guvernanții implicați în campanie electorală, această problemă e un fleac, i-au „ciuruit” din nou pe copii.

Nu mai vorbim de școli fără autorizații de funcționare, cu WC în fundul curții și fără apă curentă. Aceste lucruri sunt deja de domeniul banalului. S-ar părea că, în timpul vacanței, cei desemnați să se ocupe de aceste probleme au stat degeaba. Dar nu este deloc așa. Directorii din mai multe școli din județul Timiș, inclusiv din Timișoara, au avut multă treabă în ultima perioadă. Nu, nu să pregătească clasele pentru elevi. Cei mai mai mulți fiind puși de PSD în funcții, au vrut să aducă „prinos de recunoștință”, formațiunii care se transformă pe zi ce trece în partid-stat. Astfel că au adunat semnături de susținere pentru candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Victor Viorel Ponta. Au umblat cu aceste liste și la colegii dascăli, la personalul nedidactic și chiar la unii părinți. Evident că e greu să refuzi ditamai directorul de care depinzi, așa că mulți dascăli au semnat, înjurând în sinea lor. Au fost mulți și care au refuzat, temându-se acum de repercusiuni și mici mizerii. Unii dintre ei s-au plâns la prieteni și cunoscuți, ajungând astfel și la noi relatări despre aceste lucruri.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

15 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

15 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

16 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

17 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

19 ore ago