Categories: Primăria Timişoara

68 milioane lei, sterse din „gaura” Colterm

Colterm a primit o nouă gură de oxigen. În urma unor ordonanțe emise de Guvernul României, societatea de termoficare a obținut o compensație de 68 milioane lei. Primarul Nicolae Robu spune însă că nu există șanse ca firma să scape de datorii până în 2016.

Edilul Timișoarei a făcut anunțul marți. Deși este foarte bucuros că s-au obținut aceste compensări, Nicolae Robu nu e naiv în ceea ce privește situația Colterm. Primarul susține că până în 2016 nu există nicio șansă ca societatea să scape de datorii. „Este o veste foarte bună! Am reușit să obținem compensarea unei sume de 68 milioane lei pe care Colterm o avea ca deficit, reprezentând pierderi induse datorate faptului că în lungul mai multor ani nu au fost plătite la timp subvențiile nici de către guvern și nici de către municipalitate. Situația financiară a Colterm s-a îmbunătățit mult după această compensare, dar încă mai avem mult de lucru la această companie, însă suntem pe drumul cel bun. Vreau să îi anunțăm pe cetățeni că nădăjduim ca în 2016 Colterm să ajungă să fie o societate curată, o societate care să nu mai porte în cârcă tot felul de majorări și penalități asociate datorii vechi”, a declarat edilul.

Acesta a explicat și procesul prin care compensația a ajuns să fie atribuită Colterm. Este vorbe despre două ordonanțe emise de Guvernul României care permit ca anumite deficite de acest tip să fie „șterse”. „Este un mecanism special pe care guvernul l-a creat prin ordonanțele 9 și 59 prin care se permite compensarea unor deficite de tipul acesta, pe care fiecare dintre agenții economici, precum Colterm, le au vizavi de statul român, din cauză că instituții ale administrației publice locale sau ale statului român la rândul lor nu au făcut aceste plăți”, a mai spus Robu. Edilul susține însă că, deși acest gest al guvernului este de apreciat, oficialii de la București nu fac lucruri prea „speciale” pentru orașul de pe Bega. „Guvernul nu a făcut ceva special pentru Timișoara dar este un mecanism corect pe care guvernul l-a creat, nu putem să nu fim corecți în aprecieri. Altfel rămânea o situație foarte încâlcită cu efect negativ asupra bilanțului de companie și nimeni nu avea de câștigat”, a conchis primarul.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

4 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

6 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

7 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

8 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

10 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

11 ore ago