Categories: Justitie

Am trait-o si pe asta: Viorel Hrebenciuc, dupa gratii!

„Eminența cenușie” a PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, după ce a fost audiat mai bine de trei ore la sediul DNA Brașov. Cel numit și „Guzganul rozaliu” este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Viorel Hrebenciuc va fi prezentat judecătorilor ICCJ cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El face parte dintr-un lot mai numeros implicat în stufosul dosar al retrocedărilor. În acest dosar au mai fost arestați până acum fiul lui Hrebenciuc, Andrei, omul de afaceri Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu și Iosif Kadas. Mai sunt implicați în același dosar senatorul PSD de Timiș Ilie Sârbu, deputatul PSD Ioan Adam și președintele executiv al PSD Timiș, Adam Crăciunescu, care se află și sub control judiciar. Prejudiciul adus statului în această afacere a fost evaluat la peste 300 de milioane de euro. (sursa foto: economica.net)

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

2 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

5 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

8 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

9 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

9 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

9 ore ago