Cine cui a ramas dator in razboiul Politehnicilor?

„Cea mai Poli dintre Poli” a primarului Nicolae Robu (ACS) și Poli cu „cea mai cea” galerie dintre toate tifoseriile alb-violete (ASU) s-au trezit pe aceeași baricadă într-o dispută juridică cu cea mai performantă Poli dintre toate Poli, echipa BKP, fostă AEK și „Fulgerul” Bragadiru când pe nimeni nu deranja lucrul ăsta. Cele două pârâte au ajuns în această postură în mod cu totul diferit. ASU, echipa suporterilor, a fost ținta unui blocaj permanent al încarceratului Marian Iancu în problema folosirii numelui Poli asociat cu culorile alb-violet. Răcirea relațiilor dintre spectaculoasa peluză „Druckeria” și omul de afaceri bucureștean doborât de Justiție a apărut după ce părțile și-au făcut urări cu perversiuni și frigidere pline de carne, galeria reproșându-i lui Iancu distrugerea fotbalului alb-violet timișorean după ce l-a dus pe culmi cu care noi nu prea eram obișnuiți. ACS, echipa autorităților locale, a intrat în conflict cu structura juridică a lui Iancu mai mult „la barter”, după ce relațiile dintre cele două cluburi au fost chiar amicale pe relația Iancu-Robu.

Iancu ar fi vrut ca Nicolae Robu să nu tolereze prin Universitatea Politehnica dezvoltarea proiectului ASU, asta ar fi una dintre dezamăgirile care l-au cuprins pe giuleștean în relația cu singurul politician pe care nu l-a înjurat ca la ușa cortului. Însă cireașa de pe tortul prieteniei lui Robu cu Iancu a fost decizia Justiției de a confirma un abuz în finanțarea de către primăria lui Gheorghe Ciuhandu a clubului patronat ani buni de BkP, nereguli semnalate de Curtea de Conturi. Chiar și din pușcărie, Marian Iancu știe că primăria nu cere de capul ei returnarea a șapte milioane de euro oferiți ca premiere în acele timpuri, dar încearcă să facă un schimb de datorii și cere câte un milion de euro fiecărei Poli, lui ACS și divizionarei D ASU, pentru folosirea numelui și culorilor. Probabil că elanul lui Iancu în lupta cu Timișoara se va mai diminua după încarcerare, fiind limpede că orice intrare în conturile sale ar intra în atenția autorităților statului pentru executare silită. Pe de altă parte, firma pe care funcționa clubul de fotbal este în acest moment la mâna unui administrator și a masei credale care încearcă să valorifice tot ce se poate din vechea Poli. Prin urmare, primăria și CJT sunt și la masa credală, și datori acesteia, evident în sume diferite, dar oricum pe plus.

Până la urmă, birocrația își va face treaba în acest caz, cu marele ajutor al Justiției, însă mesajul cu „banditul” de Iancu care vine val vârtej după banii timișorenilor mi se pare exagerat panicard. Poate că Marian Iancu s-a obișnuit să mai ajusteze în sus deconturile cheltuielilor făcute în speța juridică care-a readus la Timișoara, asociației lui Viorel Boiț, palmaresul și culorile. De altfel, această meteahnă plus altele i-au adus 12 ani de pușcărie. Poate că n-a fost vorba de un milion de euro tocați la Lausanne, ci numai de jumătate. Poate că amenzile plătite la FRF pentru gura lui slobodă nu ar trebui contabilizate la aceste costuri. Însă atunci când vom conveni asupra unei sume rezonabile, cu siguranță că Marian Iancu, pușcăriașul sau amintirea acelor ani de glorie, își merită banii dați la avocați, la TAS și chiar direct italianului în conflictul cu Claudio Zambon. Acest lucru nu ar trebui nici negociat, nici uitat de către tot iubitorul de fotbal din capitala Banatului. Incontestabil, chiar banul oferit „fraudulos” (în opinia justiției) de către municipalitate echipei reprezentative a Timișoarei a fost parțial folosit în promovarea imaginii urbei în metropole precum Amsterdam, Manchester sau Bruxelles.

Se poate spune că Marian Iancu a scos bani de la UEFA pentru aceste realizări. Dar ce om de afaceri neafiliat sufletește Timișoarei ar fi băgat bani în Politehnica fără să-i recupereze, ba chiar să câștige ceva după amortizarea investiției? Nu vedeți că în Timișoara faimoși sau mai puțin celebrii agenți economici, frați sau ditamai acționariate bănățene n-au dat niciun semnal că s-ar implica la club? Atunci de ce bucureșteanul Marian Iancu ar fi făcut ceva caritabil pentru promovarea echipei Poli Timișoara? E clar că omul s-a așteptat să câștige, dacă nu contracte cu municipalitatea, atunci măcar prin subvenție în sport. Tocmai de aceea mi se pare total incorect să-l condamnăm pe Iancu sau masa credală din jurul societății sale că-și cer banul băgat recuperarea simbolurilor abandonate de o grămadă de oficiali ai administrației timișorene. Dacă primăria își cere (presată de Curtea de Conturi) banii oferiți din bugetul timișorenilor pentru distracția timișorenilor microbiști, de ce Marian Iancu ar face din temniță cadouri unui oraș care-l înjură ca la ușa cortului?

La urma urmelor, „haiducul” Marian Iancu a făcut în acei ani de investiții la Poli ce-au făcut atâtea guverne în relația cu Timișoara, numai că pe invers. Paradoxul face că Marian Iancu să fie singurul român care a furat milioane din Moldova, de la RAFO Onești, ca să le aducă parțial în Banat, la Timișoara. De regulă, guvernele și, astăzi, Victor Ponta fac invers.