Categories: Politicieni

Grindeanu, invidios pe la lansarea cu „carnati si muraturi” a lui Iohannis

Lansarea dintr-un „șpais nemțesc” a campaniei electorale a lui Klaus Iohannis la Timișoara nu le-a căzut prea bine PSD-iștilor, care, oricum, nu au marcat cu nimic momentul începerii campaniei electorale. Primul care s-a „autosesizat” a fost deputatul Sorin Grindeanu, președinte al PSD Timișoara.

„Cu regret am consatat că debutul campaniei electorale în Timișoara a stat sub semnul demagogiei. Primarul Nicolae Robu, flancat de câțiva peneliști și foarte puțini liberali, i-a scos în ploaie pe tinerii din organizația politică pe care o conduce pentru a-i «asorta» la borcanele cu murături și la cârnații așezați pe rafturile amplasate în Piața Operei”, comentează Sorin Grindeanu într-un comunicat de presă. Liderul PSD afirmă că înțelege „exercițiile de imagine” ale liberalilor, adăugând însă că este o mare discrepanță între faptele și vorbele lui Klaus Iohannis. Mai mult, Grindeanu afirmă că același fenomen se întâmplă și în cazul primarului Nicolae Robu. „Domnul Robu putea să-și pună în lumină capacitatea de bun gospodar prin verificarea riguroasă a modului în care banii publici se scurg dinspre primărie. Mă refer direct și explicit la pleiada de firme peneliste abonate la contracte cel puțin dubioase cu municipalitatea (…) Faptul că s-a fotografiat printe borcane cu gem și murături nu cred că îi va convinge pe timișoreni că domnul Robu e un bun administrator”, a mai spus Grindeanu.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago