Chiria pentru ASCAR s-a triplat, primaria nu are unde sa mute spitalul

Aproape 5.000 de euro va plăti primăria pentru clădirea în care își desfășoară activitatea ASCAR. Chiria s-a triplat față de valoarea actuală și a fost aprobată de consilierii locali în plenul de marți. Primăria nu are unde să mute Clinica de Cardiologie a Spitalului Municipal, așa că a fost nevoită să negocieze cu proprietarii imobilului respectiv.

Situația spațiilor în care funcționează diversele secții ale Spitalului Municipal rămâne în continuare complicată. Ultimele pe listă sunt clădirile în care se află în prezent Clinica de Cardiologie – ASCAR, retrocedate în 2009 și aflându-se acum în proprietatea lui Peter George Oliver Freund, Pauline Ingrid Freund și Caroline Luise Freund. Aceștia au încheiat un contract de închiriere cu Spitalul Municipal, care plătea lunar 7.103 lei. Actul urmează însă să expire la 1 decembrie 2014. Pentru că nu există un alt spațiu în care să poată fi mutată Clinica de Cardiologie, conducerea Spitalului Municipal a solicitat primăriei fie să prelungească respectivul contract de închiriere, fie să cumpere imobilele. Încă de anul trecut, familia Freund a fost de acord să vândă, la prețul de 1,1 milioane euro, sau să încheie un nou contract, suma propusă inițial fiind de 38.100 de lei pe lună.

După ce a fost analizată oferta proprietarilor, edilii locali au considerat că suma de peste un milion de euro în schimbul cărei aceștia ar fi dispuși să vândă este prea mare și s-a trecut la negocieri privind chiria. S-a ajuns la 21.000 de lei pe lună, într-un contract pe 12 luni, cu posibilitatea de prelungire automată pe încă un an, dacă niciuna dintre părţi nu solicită rezilierea şi cu posibilitatea renegocierii chiriei. Proiectul a fost adoptat marți de consiliul local, fără niciun fel de discuții, în condițiile în care nu există un alt spațiu în care să poată fi mutat spitalul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

6 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

9 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

12 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

13 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

13 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

14 ore ago