In Piata Libertatii nu vor fi amenajate spatii verzi! Primaria promite totusi vreo 40 de copaci

În Piața Roșie, așa cum începe să i se spună Pieței Libertății în noul format, proiectul nu prevede și amenajarea de spații verzi. Totuși, în zonă vor fi plantați vreo 40 de copaci. Asta le-a explicat primarul Nicolae Robu consilierilor locali, cărora le-a spus și de ce noua piață va fi mult mai animată decât era înainte de remodelare.

Pavarea Pieței Libertății avansează într-un ritm foarte rapid, dar foarte multă lume a remarcat, dincolo de culoarea neobișnuită a pavelelor, lipsa oricărei „insule” de verdeață. În zonă mai sunt fix șase copaci, cel de-al șaptelea fiind tăiat la finele lunii septembrie. Primarul Nicolae Robu spune că proiectul de reabilitare nu prevede spații verzi în Piața Libertății. „Prevede însă un număr de copaci. Acum au arhitecții sarcina să vină cu un studiu de amplasament, cu o propunere de amplasare a 30 – 40 de copaci care să fie plantați, dar atât, nu amenajări de spații verzi. Este și practica cu arbori în ghiveci în foarte multe orașe din lume (…)”, le-a spus edilul consilierilor locali, după ce a fost interpelat pe această temă.

Totuși, la Timișoara, copacii vor fi plantați, nu puși în ghivece, susține Robu. „Pavajul necesită, pentru a fi stabil, o fundație destul de densă, care nu permite apei să hrănească rădăcinile după nevoie, iar copacii se usucă. Atunci se recurge la ghiveci. La noi, toată lumea afirmă că ar rezista copacii și căutăm locurile cele mai potrivite să-i plantăm: 30, eu am spus chiar 40 (…) În orice caz, cam înspre contur s-ar pune, încât zona centrală să fie liberă”, a explicat primarul. Conform acestuia, după finalizarea întregului proiect, Piața Libertății va fi un loc mult mai animat decât era înainte și care va avea două puncte de reper foarte importante.

„Voi veni în fața dumneavoastră, sper cât de curând, cu o propunere ca Primăria Veche și partea ei care mai este în administrarea noastră să fie dată spre administrare Universității de Vest, pentru a face acolo un spatiu universitar, care ar anima piața. Studenții ar traversa piața, venind la ore, plecând de la ore… Consiliul Județean Timiș a reușit să obțină de la Ministerul Apărării clădirea garnizoanei. Eu sper, și am vorbit cu președintele Titu Bojin în acest sens, ca acolo să fie relocată Biblioteca Județeană, care acum este dispersată și ocupă spații ale primăriei. Cu două astfel de instituții față în față, va fi o altă funcționalitate a Pieței Libertății, care va deveni mult mai plină de viață decât până acum”, mai spune Nicolae Robu. Edilul susține că municipalitatea va depune un nou proiect pe fonduri europene, pentru extinderea zonei pietonale. (sursa foto: Eye in the Sky)

Citește și: Încă un copac tăiat în Piața Libertății! Mai sunt șase

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

20 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

4 ore ago