Sultan of swing

Acesta nu este un ferpar politic și nici Constantin Ostaficiuc nu pleacă din partid cu alaiul de bocitoare după el. Am simțit nevoia ca retragerea omului ăstuia să fie punctată cumva, dincolo de o știre de presă semisenzațională. Nu de alta, dar liderul PDL Timiș își amintește cu nostalgie de cum și când a intrat în scenă, ca subprefect, în 1996, după un amplu interviu cules de o cunoscută jurnalistă. E, nici atunci n-a venit așa, din spuma mării, ci cu state vechi într-o Cooperație extrem de strașnic și dubios conectată la o instituție de tristă amintire a regimului comunist. Și-așa însă, Constantin Ostaficiuc părea din alt film. Venea într-un moment în care Prefectura Timiș semăna cu Parcul Național Serengeti, plină cu „rinoceri” și „balauri” reciclați din perioada comunistă. Lucru care nu trebuie să ne mire, doar trăiam atunci consumarea la putere a unei alianțe politice ce-a dat țării președintele învins de sistem, ceea ce înseamnă că sistemul n-a stat a proasta, ci s-a pregătit pentru asta.

Dacă chiar pleacă din liderimea politică, Constantin Ostaficiuc lasă în urmă imagini de alb și negru. Unii spun despre el că e un „hoț pedelist”, dar omul a devenit „clientul” zonelor de cercetare penală sau de integritate pentru niște lucruri considerate mai degrabă găinării. Prin asta nu-i contrazic cu îndârjire pe contestatarii președintelui PDL Timiș, pe cei care se întreabă cum fostul lider CJT s-a îmbogățit peste măsură, ci spun doar că oficial nu i s-au reținut fapte pe măsura reclamei făcute unui baron local. Tot în alb și negru poate fi developată și activitatea de partid a lui Constantin Ostaficiuc. Unii îl văd ca pe un strateg care-a dus PD-ul în Timiș peste condiția din perioada lui Dorel Borza, pe care l-a și debarcat cu o eleganță atât de previzibilă. Pe de altă parte, lupta acerbă cu PSD, pornită ritualic de Traian Băsescu la centru, nu a fost niciodată un punct forte al lui Constantin Ostaficiuc. Ba din contră.

Perioada Ostaficiuc a PDL Timiș nu se deosebea mult din punct de vedere organizatoric de cea a grofilor PSD. Disciplina de partid aducea democrat-liberalilor mulți primari, iar când electoratul nu era de acord cu asta, se recurgea la cumpărarea lor. Nu întotdeauna a recompensat loialitatea politică a edililor PDL, ceea ce a dus la fisuri adânci în filială, rămânând ca, pe final, să se înconjoare de țucălari, nu de persoane cu greutatea voturilor pe umeri. Lasă în urmă un provizorat din „sistem”, dar moștenirea, cel mai probabil, o va revendica deputatul Alin Popoviciu, cel care a învățat de la „Brand” și ce trebuia, dar mai ales ce nu trebuia.

De ce acum și nu în urmă cu doi ani? Când a pierdut în fața lui Titu Bojin șefia CJT, adică aproape tot ce contează pentru un baron local. Dacă se retrăgea atunci, precis că mulți ar fi spus că pleacă la rău, că nu suportă să nu mai conteze acolo unde se fac jocurile. Acum abandonează într-un moment de bine din punct de vedere politic. Urmează o perioadă de reconstrucție la care s-ar pricepe până la un punct, dar care nu-l poate include și pentru faptul că poporul așteaptă altceva de la România lui Klaus Iohannis. Partea bună e că omul a înțeles semnificația momentului. Mulți în țară nu o vor face, poate și pentru faptul că nu știu să asculte Dire Straits în momentele de cumpănă ale vieții.