Categories: Cultura

„Winter Sleep”, proiectie speciala la Timisoara, chiar de alegeri

Dincolo de alegeri și agitație electorală, timișorenii sunt invitați, duminică, la o după-amiază cu filme unul și unul. „Winter Sleep”, câștigătorul din acest an al premiului Palme d’Or va rula în sala Filarmonicii Banatul, precedat de alte două pelicule interesante. Intrarea este liberă.

După-amiază de filme din ziua alegerilor prezidențiale este organizată de Primăria Timișoara, în parteneriat cu festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Festinul cinematografic care începe la ora 16 va fi prezentat de Irina Margareta Nistor și va cuprinde, pe lângă mult așteptatul „Winter Sleep”, alte două filme care au concurat pentru trofeele de la Cannes. Primul este „Le Meraviglie”, filmul regizoarei italiene Alice Rohrwacher, recompensat cu Marele Premiu la Cannes, al doilea ca importanță după Palme d’Or. În rolul principal apare debutanta Alexandra Maria Lungu, fiica unor imigranți români, care joacă alături de Monica Bellucci și Alba Rohrwacher, sora regizoarei. Actrița româncă o interpretează pe Gelsomina, fiica unor fermieri italieni care duc o viață retrasă. Apariția, în satul lor, a unui băiat și a unei prezentatoare TV o fac să-și dorească o altfel de viață.

Urmează „Clouds of Sils Maria”, al renumitului cineast francez Olivier Assayas, unul dintre cele mai apreciate filme din competiția Cannes 2014. Juliette Binoche, Kristen Stewart și Chloë Grace Moretz formează un trio fascinant într-un film despre o actriță pusă în fața provocării de a juca în aceeași piesă controversată despre două lesbiene care i-a adus celebritatea cu 20 de ani în urmă. Doar că, de data asta, trebuie s-o interpreteze pe femeia mai în vârstă dusă la disperare de iubita ei tânără. Programul se va încheia cu „Winter Sleep”, capodopera lui Nuri Bilge Ceylan și propunerea Turciei la Oscar. Este drama cehoviană a unui actor, proprietar al unui mic hotel într-un sat din podișul Anatoliei, care se confruntă cu propriul mariaj, cu cei din jur și cu sine însuși. Intrarea este gratuită, iar accesul publicului se face pe baza unor taloane care se vor găsi, în limita locurilor disponibile, la casieria filarmonicii, în ziua evenimentului.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

23 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago