Poli Timişoara a devenit lider în clasamentul seriei a II-a a ligii secunde după zece etape. Trupa antrenată de Dan Alexa a măturat pe jos cu toţi adversari în ultimele cinci etape, perioadă în care Poli a câştigat de cinci ori, a înscris de 13 goluri şi nu a primit niciun gol!
Aşa cum ne-a obişnuit, Poli a trecut şi de FC Olt Slatina cu 3-0, scorul casei. Dan Alexa a improvizat în apărare pe benzi, trimiţându-i în teren din primul minut pe Bălace şi Murariju. Improvizările lui Alexa au conferit siguranţă în defensivă, iar la mijlocul terenului s-a remarcat Keita, cu două pase decisive pentru colegii săi. FC Olt Slatina a debutat în jocul cu Poli destul de curajos, dar golul lui Henrique din minutul 24 i-a demoralizat pe olteni. Brazilianul din atacul lui Poli a ajuns la cinci goluri în ultimele tot atâtea etape. După gol, Poli a pus stăpânire totală pe joc, iar Ovidiu Popescu, în minutul 45, a înscris pentru 2-0. Repriza a doua a fost tot a lui Poli, care a mai înscris o dată prin Cânu, în minutul 50. Poli urcă astfel pe primul loc după zece etape disputate, cu 24 de puncte, cu unul mai mult decât Metalul Reşiţa (sursa foto: www.acspoli.ro).
Smaranda – Bălace, Scutaru (cpt.), Cânu, Morariju – Keita (81’ Kneeshaw), Ov. Popescu, Poparadu (71’ Trandu)- Boldea – Henrique (67’ Rody), Bărbuţ.
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…