Primăria Timişoara și asociaţiile de revoluţionari au pregătit un program special dedicat comemorării a 25 de ani de la Revoluţia Română. Acesta va începe pe 16 decembrie și se va încheia pe 20 decembrie, cu un mega-concert cu Bajaga i Instruktori, Riblja Čorba, Pro Musica și Phoenix.
Manifestările începe pe 16 decembrie, când vor avea loc, printre altele, o procesiune cu torțe, vor fi „lecturi aprinse” pe scările Catedralei Mitropolitane, dar și un concert de colinde al corului Madrigal. 17 decembrie este zi de doliu pe raza municipiului Timişoara, toate instituţiile şi autorităţile publice fiind obligate să arboreze drapelul de stat al României în bernă.
Program
Marți, 16 decembrie
Asociaţia Altar – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie
ora 9 – Vizită la Penitenciarul Popa Şapcă – prezentare carte despre Revoluţie, expozitie foto
ora 12.30 – Vernisaj expoziţie cu tema Revoluţia din 1989 la Opera Naţională Română
ora 15 – ședinţa festivă a Consiliului Local Timişoara dedicată comemorarii a 25 de ani de la Revoluţia Română – Sala Operei Naţionale Române
ora 17.30 – In memoriam traseul Revoluţiei – procesiune cu torţe şi lumânari din locul de unde a început Revoluţia, casa pastorului László Tökés, pe traseul: Piata Sfânta Maria – Bd. 16 Decembrie 1989 – Podul Traian – Bd. Regele Ferdinanad – Catedrala Mitropolitană. Alaiul se va opri şi va depune lumânări şi candele pe treptele Catedralei
ora 18 – Corul Contrast al Operei Nationale Române, piese in memoriam eroilor martir, care s-au jertfit acum 25 de ani pentru libertatea noastră. Moment de aducere aminte şi reculegere pe treptele Catedralei Mitropolitane.
ora 18.30 – Biblioteca Judeţeană Timiş marchează 25 de ani de Libertate printr-o nouă ediţie „Lecturi aprinse” pe treptele Catedralei Mitropolitane
ora 19 – Concert de colinde susţinut de Corul Naţional de Cameră Madrigal la Opera Naţională Română
Asociaţia Altar – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie
ora 20 – Momente de reculegere şi aprinderea de candele în Piaţa Victoriei
Asociaţia 17 decembrie a răniţilor şi a familiilor îndoliate din revoluţia 1989
ora 23.45 – Liturghie la Biserica Martirilor din Timişoara, str. Dumitru Jugănaru (fostă Albac) nr. 10
Miercuri, 17 decembrie, zi de doliu
Asociaţia 17 decembrie a răniţilor şi a familiilor îndoliate din revoluţia 1989
ora 7,30 – Primirea invitaţilor din ţară, la sediul asociaţiei, Calea Şagului nr. 7
ora 10 – Slujba de pomenire a eroilor martiri – Catedrala Mitropolitană
ora 12 – Slujba de pomenire a eroilor martiri la Biserica Martirilor din Timişoara, str. Dumitru Jugănaru (fostă Albac) nr. 10
ora 13,30 – Deplasare la Cimitirul Eroilor
ora 14 – Slujba de pomenire a eroilor martiri şi parastas la Cimitirul Eroilor
ora 17.17 – Lansarea cărţii asociaţiei, sala de consiliu a PMT
ora 19 – Moment de reculegere cu lumânări în memoria eroilor – martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 din Timişoara pe treptele Catedralei Mitropolitane
Joi, 18 decembrie
Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 Libertatea – Timişoara
ora 18.30 – Comemorarea a 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 pe scările Catedralei Mitropolitane Timişoara – colinde şi corul Teologic din Timişoara, depunere de candele în Memoria Eroilor Martiri
Vineri, 19 decembrie
ora 9 – Simpozion „Timişoara 25 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române”, organizat de Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoaraîn colaborare cu Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 Libertatea – Timişoara, Asociaţia 16 Decembrie Timişoara 1989 şi Asociaţia Revoluţionară Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare. Aula Magna a Universităţii de Vest
ora 17.30 – decernare titlu Cetățean de Onoare lui Robert Dornhelm – Filarmonica Banatul Timişoara
ora 18 – Proiecţia „Recviem pentru Dominic”, un film de Robert Dornhelm, regizor austriac de origine română, născut în Timișoara. Filmul „Recviem pentru Dominic”, nominalizat la Globul de Aur la categoria „Cel mai bun film străin”, a fost realizat în decembrie 1989, în timpul Revoluției din Timișoara și este inspirat de o întâmplare reală, cu caracter autobiografic. Filarmonica Banatul
ora 19.30 – Concert Requiem in re minor, de Wolfgang Amadeus Mozart interpretat de corul si orchestra Filarmonicii Banatul. Filarmonica Banatul. Filmul „Recviem pentru Dominic” și concertul Requiem in re minor de Wolfgang Amadeus Mozart vor fi proiectate pe două ecrane amplasate în Piața Victoriei.
Sâmbătă, 20 decembrie
Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989
„Pe urmele cenușii eroilor-martiri timișoreni dispăruți în Revoluție”. Urmaşii şi membrii familiilor îndoliate vor face un pelerinaj la Bucureşti. Se vor depune coroane în Piaţa Universităţii, la monumentul din Piaţa Revolutiei, la Crematoriul „Cenuşa”, la Cimitirul Eroilor, la „Biserica suspendata” din Popeşti-Leordeni, unde se va oficia o slujbă de pomenire lângă gura de canal Castaforum, locul în care s-a aruncat cenuşa eroilor-martiri timişoreni dispăruţi în Revoluţia de la Timişoara
ora 9 – Simpozion „Timişoara 25 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române”. Aula Magna a Universităţii de Vest
Piaţa Victoriei
ora 19 – Concert Rock pentru Revoluţie. Trupe invitate: Pro Musica, Phoenix, Riblja Čorba, Bajaga i Instruktori
Duminică, 21 decembrie
Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timisoara
Pelerinaj la Slatina, județul Olt. „Pe urmele martirilor timişoreni dispăruţi în Revoluţie”. Se vor depune coroane la Troiţa Eroilor Români din centrul oraşului – Unitatea Militară de Poliţie din Slatina (Poarta II) şi la Spitalul Judeţean Slatina, apoi va avea loc o slujbă de pomenire.
Mai sunt doar câteva zile din acest an, iar dacă licitația pentru realizarea unei noi…
Peste 60% dintre români consideră decizia Curții Constituționale a României de a anula turul întâi…
Un număr de 78 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24…
Anca Todoni și Ana Bogdan s-au calificat în această dimineață pe tabloul principal al turneului…
Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat vineri fără a se ajunge la un acord asupra…
Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara,…