25 de ani de libertate, celebrati la Timisoara / PROGRAM

Primăria Timişoara și asociaţiile de revoluţionari au pregătit un program special dedicat comemorării a 25 de ani de la Revoluţia Română. Acesta va începe pe 16 decembrie și se va încheia pe 20 decembrie, cu un mega-concert cu Bajaga i Instruktori, Riblja Čorba, Pro Musica și Phoenix.

22 dec 1989 Place d'Opera

Manifestările începe pe 16 decembrie, când vor avea loc, printre altele, o procesiune cu torțe, vor fi „lecturi aprinse” pe scările Catedralei Mitropolitane, dar și un concert de colinde al corului Madrigal. 17 decembrie este zi de doliu pe raza municipiului Timişoara, toate instituţiile şi autorităţile publice fiind obligate să arboreze drapelul de stat al României în bernă.

Program

Marți, 16 decembrie

Asociaţia Altar – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie
ora 9 – Vizită la Penitenciarul Popa Şapcă – prezentare carte despre Revoluţie, expozitie foto
ora 12.30 – Vernisaj expoziţie cu tema Revoluţia din 1989 la Opera Naţională Română
ora 15 – ședinţa festivă a Consiliului Local Timişoara dedicată comemorarii a 25 de ani de la Revoluţia Română – Sala Operei Naţionale Române
ora 17.30 – In memoriam traseul Revoluţiei – procesiune cu torţe şi lumânari din locul de unde a început Revoluţia, casa pastorului László Tökés, pe traseul: Piata Sfânta Maria – Bd. 16 Decembrie 1989 – Podul Traian – Bd. Regele Ferdinanad – Catedrala Mitropolitană. Alaiul se va opri şi va depune lumânări şi candele pe treptele Catedralei
ora 18 – Corul Contrast al Operei Nationale Române, piese in memoriam eroilor martir, care s-au jertfit acum 25 de ani pentru libertatea noastră. Moment de aducere aminte şi reculegere pe treptele Catedralei Mitropolitane.
ora 18.30 – Biblioteca Judeţeană Timiş marchează 25 de ani de Libertate printr-o nouă ediţie „Lecturi aprinse” pe treptele Catedralei Mitropolitane
ora 19 – Concert de colinde susţinut de Corul Naţional de Cameră Madrigal la Opera Naţională Română

Asociaţia Altar – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie
ora 20 – Momente de reculegere şi aprinderea de candele în Piaţa Victoriei
Asociaţia 17 decembrie a răniţilor şi a familiilor îndoliate din revoluţia 1989
ora 23.45 – Liturghie la Biserica Martirilor din Timişoara, str. Dumitru Jugănaru (fostă Albac) nr. 10

Miercuri, 17 decembrie, zi de doliu

Asociaţia 17 decembrie a răniţilor şi a familiilor îndoliate din revoluţia 1989
ora 7,30 – Primirea invitaţilor din ţară, la sediul asociaţiei, Calea Şagului nr. 7
ora 10 – Slujba de pomenire a eroilor martiri – Catedrala Mitropolitană
ora 12 – Slujba de pomenire a eroilor martiri la Biserica Martirilor din Timişoara, str. Dumitru Jugănaru (fostă Albac) nr. 10
ora 13,30 – Deplasare la Cimitirul Eroilor
ora 14 – Slujba de pomenire a eroilor martiri şi parastas la Cimitirul Eroilor
ora 17.17 – Lansarea cărţii asociaţiei, sala de consiliu a PMT
ora 19 – Moment de reculegere cu lumânări în memoria eroilor – martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 din Timişoara pe treptele Catedralei Mitropolitane

Joi, 18 decembrie

Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 Libertatea – Timişoara
ora 18.30 – Comemorarea a 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 pe scările Catedralei Mitropolitane Timişoara – colinde şi corul Teologic din Timişoara, depunere de candele în Memoria Eroilor Martiri

Vineri, 19 decembrie

ora 9 – Simpozion „Timişoara 25 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române”, organizat de Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoaraîn colaborare cu Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 Libertatea – Timişoara, Asociaţia 16 Decembrie Timişoara 1989 şi Asociaţia Revoluţionară Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare. Aula Magna a Universităţii de Vest
ora 17.30 – decernare titlu Cetățean de Onoare lui Robert Dornhelm – Filarmonica Banatul Timişoara
ora 18 – Proiecţia „Recviem pentru Dominic”, un film de Robert Dornhelm, regizor austriac de origine română, născut în Timișoara. Filmul „Recviem pentru Dominic”, nominalizat la Globul de Aur la categoria „Cel mai bun film străin”, a fost realizat în decembrie 1989, în timpul Revoluției din Timișoara și este inspirat de o întâmplare reală, cu caracter autobiografic. Filarmonica Banatul
ora 19.30 – Concert Requiem in re minor, de Wolfgang Amadeus Mozart interpretat de corul si orchestra Filarmonicii Banatul. Filarmonica Banatul. Filmul „Recviem pentru Dominic” și concertul Requiem in re minor de Wolfgang Amadeus Mozart vor fi proiectate pe două ecrane amplasate în Piața Victoriei.

Sâmbătă, 20 decembrie

Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989
„Pe urmele cenușii eroilor-martiri timișoreni dispăruți în Revoluție”. Urmaşii şi membrii familiilor îndoliate vor face un pelerinaj la Bucureşti. Se vor depune coroane în Piaţa Universităţii, la monumentul din Piaţa Revolutiei, la Crematoriul „Cenuşa”, la Cimitirul Eroilor, la „Biserica suspendata” din Popeşti-Leordeni, unde se va oficia o slujbă de pomenire lângă gura de canal Castaforum, locul în care s-a aruncat cenuşa eroilor-martiri timişoreni dispăruţi în Revoluţia de la Timişoara
ora 9 – Simpozion „Timişoara 25 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române”. Aula Magna a Universităţii de Vest

Piaţa Victoriei
ora 19 – Concert Rock pentru Revoluţie. Trupe invitate: Pro Musica, Phoenix, Riblja Čorba, Bajaga i Instruktori

Duminică, 21 decembrie

Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timisoara

Pelerinaj la Slatina, județul Olt. „Pe urmele martirilor timişoreni dispăruţi în Revoluţie”. Se vor depune coroane la Troiţa Eroilor Români din centrul oraşului – Unitatea Militară de Poliţie din Slatina (Poarta II) şi la Spitalul Judeţean Slatina, apoi va avea loc o slujbă de pomenire.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.