Categories: Social

Craciunul vine si la Cantina Sociala: 650 de pachete speciale pregatite pentru copii

Sute de familii nevoiaşe, aflate în evidenţa autorităţilor timişorene, primesc de Sărbători un meniu mai special. Nu vor lipsi de pe masa lor de Crăciun cârnaţii, toba sau caltaboşul. Copiii vor primi, de asemenea, dulciuri.

„Miercuri (în Ajunul Crăciunului – n.r.) primesc mâncare pentru următoarele cinci zile. Ne-am organizat în așa fel încât fiecare dintre cei mai săraci oameni ai Timişoarei care vin la Cantina Socială să se bucure de Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului”, spune Rodica Cojan, directorul cantinei. Având în vedere faptul că mulţi dintre beneficiarii Cantinei Săracilor sunt copii, Consiliul Local a alocat şi în acest an fonduri pentru ca micuţii să primească câte o plăsuţă cu dulciuri. „Ne bucurăm că şi anul acesta, ca în fiecare an, datorită fondurilor care au fost alocate de CL, am pregătit 650 de pachete cu tot ce trebuie pe masa unui bun creştin. Dulciuri, cozonac, ciocolată, diverse prăjituri, globuri de ciocolată, portocale, suc… ”, a mai spus Rodica Cojan. Micuţii au venit dis-de-dimineaţă, de mână cu părinţii, să îşi ridice cadourile de Moş Crăciun. Chiar dacă nu sunt jucării, telefoane, haine la modă sau tablete, bucuria lor e poate mai mare decât a celorlalţi copii care primesc sub brad ce şi-au dorit.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

27 de minute ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

34 de minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

54 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

O oră ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago