Timișoara intră în rândul marilor orașe, în care există nu unul, ci mai multe târguri de Crăciun în aer liber. Sâmbătă, 5 decembrie, se va deschide și târgul din Bastionul Theresia, organizat de Muzeul Banatului și Consiliul Județean Timiș. Vizitatorii vor fi întâmpinați cu surprize, bucate și dulciuri tradiționale.
Pentru prima dată la Timișoara, darurile de Crăciun vor putea fi cumpărate și de la un nou târg, amplasat în Bastionul Theresia. Ideea a fost a celor de la Muzeul Banatului, care s-au inspirat din atmosfera prietenoasă și, în același timp, festivă a târgului de Crăciun de la Schönnbrunn. În Bastionul Theresia vor fi amplasate 20 de căsuțe, unde comercianții vor expune spre vânzare mâncăruri tradiționale, dulciuri cu aromă de Crăciun, produse lucrate manual și multe alte obiecte dedicate frumoaselor sărbători de iarnă. Pentru a face față frigului de afară, vizitatorii vor putea bea și un vin fiert aromat, în căni personalizate. Acestea vor putea fi luate acasă de cei care doresc: garanția pentru o astfel de cană este de 10 lei. Dacă duceți cana înapoi, vă primiți și banii. Pe lângă căsuțe, Târgul „La Cetate” va avea și un design deosebit cu multe luminițe, dar și un calendar uriaș, care va afișa zilele rămase până la Crăciun. Acesta din urmă va fi amplasat vizavi de tribunal, pe turnul alb. Târgul din bastion va rămâne deschis până pe 24 decembrie.
Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…
Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…
Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…
Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…
În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…