Demolarea fostei fabrici de ciorapi din zona Gării de Est continuă în mod susținut. Lucrările au început în septembrie și, la finalul lor, acolo va fi deschis un hypermarket. Trebuie păstrate însă fațadele clădirilor ridicate în anii 1900, după planurile arhitectului Szekely Laszlo.
Fosta Fabrică de Ciorapi de pe strada Kogălniceanu a fost lăsată în paragină, iar Kaufland România a pus ochii pe imobil de mai multă vreme. Pentru că acesta este considerat monument istoric, compania s-a judecat cu Direcţia pentru Monumente Timiş, a câștigat și, în martie 2014, a primit avizul care îi permite să înceapă desființarea parțială a monumentului. Practic, nu pot fi demolate fațadele vechii fabrici, considerate monument industrial. Clădirea, formată din mai multe corpuri, a fost construită în 1908, după planurile arhitectului Szekely Laszlo, fiind, la vremea respectivă, o sucursală a celui mai mare producător de ciorapi şi lenjerie de corp din Ungaria. În 1921, fabrica a fost preluată de o firmă din Bucureşti, iar în 1949 a fost expropriată. Până în 1989, aici a funcţionat Fabrica de Ciorapi din Timişoara. După 2000, clădirea ar fi trebuie demolată, dar a fost salvată, in extremis, în urma intervenţiei Comisiei de Monumente şi a societăţii civile, care a protestat în mai multe rânduri. Lucrările începute în septembrie au avansat rapid – doar e vorba de demolare – și, conform ultimelor imagini, realizate de cei de la Banatul Timișoarei, fosta fabrică dispare câte puțin în fiecare zi. Noii proprietari susțin că vor păstra şi vor reabilita faţadele istorice, iar clădirile care vor fi construite în curtea vechiului edificiu vor fi integrate stilistic în ansamblul zonei.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…