Liceenii care preferă să-și petreacă timpul prin cafenele și nu la școală vor fi trași la răspundere și în fața părinților. În plus, profesorii trebuie să anunțe la ISJ Timiș măsurile luate față de chiulangii. Acestea sunt ultimele reguli impuse de inspectorii școlari, care încearcă să stopeze chiulul masiv.
De la începutul anului școlar 2014/2015 peste 200 de elevi de liceu din Timișoara au fost prinși de poliție în cafenele și baruri. Poliția a transmis Inspectoratului Școlar Județean Timiș numele chiulangiilor, dar perspectiva notelor scăzute la purtare nu i-a prea impresionat pe tineri. Numărul celor care pleacă de la ore este în continuare foarte mare. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a trimis, pe 20 ianuarie, o adresă către liceele din județ prin care li s-a transmis directorilor că trebuie să fie mai atenți în ceea ce privește situația chiulangiilor. Astfel, situația elevilor care pleacă de la ore va fi gestionată după următorul regulament. Toți elevii care sunt prinși de polițiști în localuri vor fi legitimați, iar informațiile vor fi transmise către ISJ Timiș. De aici, numele chiulangiilor vor ajunge în liceele din care provin, iar profesorii trebuie să înștiințeze familiile elevilor că aceștia au fost găsiți în afara incintei școlii. Pentru a se asigura că procedura este respectată întocmai, profesorii sunt obligați să trimită către ISJ Timiș, în termen de trei zile, un fax pentru a spune concret ce măsuri s-au luat împotriva elevilor.
După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…
O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că Timișul se…
Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…