Scaunul de primar interimar al Recasului, miza unui razboi PNL-PSD

După arestarea primarului PSD Teodor Pavel, Recașul stă pe un butoi de pulbere. PNL-ul vrea să schimbe viceprimarul PSD-ist, în timp ce social-democrații cheamă lumea în stradă. “Puciul” este programt pentru vineri, miza fiind foarte mare, deoarece viceprimarul devine automat și primar interimar.
La câteva zile de la arestarea primarului PSD Teodor Pavel, pe data de 23 ianuarie, noua majoritate a Consiliului Local Recaș anunța că dorește schimbarea viceprimarului PSD, Alin Neamțu. Proiectul de hotărâre a fost semnat de opt consilieri din totalul de 15 pe care îi are Recașul, iar demiterea a fost programată pentru vineri, 30 ianuarie. Totuși, schimbarea social-democratului nu este bătută în cuie. Dintre cei 15 consilieri, șapte sunt independenți, șase sunt PSD, iar doi sunt PNL. Astfel, independenții mai au timp să se răzgândească. Potențiala schimbare a lui Neamțu a agitat mult apele în comună, dar și la Timișoara unde activiștii PSD au început o campanie pe rețele de socializare în apărarea viceprimarului. Mai mult, tot pe Facebook a fost chemată lumea în stradă pentru vineri, ca element de presiunea asupra Consiliului Local.
Unul dintre promotorii schimbării, fostul primar Marinel Pașca, actualmente consilier local, susține că cei care ies în stradă nu reprezintă dorința comunității. „Cred că unii vor să iasă în stradă, dar sunt 15 – 20 de persoane, care nu reprezintă cei 8000 de votanți. Au fost împinși de domnul Neamțu care nu știe ce înseamnă democrația și că oricând se formează o nouă majoritate poate fi schimbat și viceprimarul. Domnul Neamțu nu pricepe că de doi ani și jumătate nu face altceva decât să instige lumea la revoltă și la ieșirea în stradă, datorită faptului că au făcut foarte multe nereguli”, a spus Pașca. El afirmă că și unii consilieri PSD ar vota împotriva vioceprimarului. „Se lucrează încă la un puci puternic, însă nu vreau să dau numele celor din PSD care se implică”, a mai spus liberalul.
Pe de altă parte, Fostul primar reclamă presiuni PSD-iste de la nivel județean la adresa unor consilieri locali. „Am înțeles că se încearcă diferite presiuni la nivel de județ și la nivel de PSD că se discută cu anumiți consilieri, să-i șantajeze și să-i amenințe ca să nu participe la vot”, afirmă Pașca. Dacă Neamțu nu este demis acum, fostul primar se bazează pe căderea ordonanței traseiștilor: „Indiferent ce se va întâmpla, atunci când legea traseismului politic cade, noi vom avea 11 consilieri din 15. Deci domnul Neamțu nu are șanse să rămână viceprimar”, a mai spus Pașca. În cazul în care Alin Neamțu este demis din funcția de viceprimar, locul său va fi ocupat, cel mai probabil, de un independent. Miza funcției de viceprimar este cu atât mai mare cu cât acesta va ocupa fotoliul de primar interimar.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

51 de minute ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

O oră ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

4 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

5 ore ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

6 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

6 ore ago