Categories: Primăria Timişoara

Cat costa sa se vada Robu la televizor, in plenurile CL? Exact 544 de euro pe sedinta!

12 luni, 40 de plenuri transmise în direct, 100.000 de lei. Asta prevede proiectul „Participarea cetăţenilor la actul decizional”, varianta 2015, care va fi supus la vot în viitorul plen al CL Timișoara. Anul trecut, ședințele au fost transmise de Europa Nova, televiziunea lui Stelu Iordache, fostul consilier al lui Titu Bojin.

În iunie 2014, consilierii locali au aprobat proiectul „Participarea cetăţenilor la actul decizional”, care prevedea difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a şedintelor de plen ale Consiliului Local Timişoara. Practic, au fost transmise în direct plenurile din lunile noiembrie şi decembrie 2014. „Atribuirea serviciului de transmisiune în direct s-a făcut prin cumpărare directă”, pe baza unui contract încheiat pe 6 noiembrie, precizează referatul întocmit de primărie. Ședințele au fost preluate de Europa Nova, televiziunea lui Stelu Iordache, fost consilier, până în decembrie, al președintelui CJ Timiș, Titu Bojin.

În viitorul plen, consilierii locali sunt invitați să voteze un proiect care prevede transmiterea a 40 de ședințe de plen, atât cât se estimează că vor avea loc în următoarele 12 luni. Consilierii locali se întâlnesc, în general, o dată pe lună, dar există și ședințe extraordinare. „Considerăm că suma necesară derulării acestui proiect este 100.000 lei, TVA inclus, alocată de la bugetul local. Această sumă a rezultat în urma studiului de piaţă efectuat în anul 2014, care a stat la baza procesului de cumparare directă care s-a desfășurat conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica (…) respectiv 1.950 lei fără TVA, preţ pentru fiecare şedință de plen, cu durata între 2 – 5 ore”, se precizează în referatul care însoțește proiectul de hotărâre. Este foarte probabil ca viitorul contract să fie „prins” tot de Europa Nova.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago