Categories: Politicieni

Deputatii de Timis sunt de acord: Udrea poate pleca in catuse din parlament

Deputații de Timiș s-au hotărât cum vor proceda în cazul Elenei Udrea. Indiferent de culoarea politică, ei susțin că vor vota pentru ridicarea imunității parlamentare a fostului ministru. Pentru Udrea ar putea fi ultimele ore de libertate.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, într-o ședință de urgență convocată duminică, solicitările de arestare a Elenei Udrea, depuse de DNA în dosarele „Gala Bute” și „Microsoft”. Decizia finală va fi luată însă de plenul camerei, care se va întruni luni după-amiază, pentru a decide dacă fostului ministru al Dezvoltării i se va ridica sau nu imunitatea. În cazul parlamentarilor de Timiș, lucrurile sunt clare. Deputații PSD Gheorghe Ciobanu și Florică Bîrsășteanu au confirmat că grupul social-democrat s-a hotărât cum o să voteze. „În toate situațiile, noi am votat «pentru». Justiția să-și facă treaba. Ne luăm întotdeauna după expertiza pe care o emană comisia juridică. (…) Eu cred că a sunat ceasul, cred că e vremea”, susține Bîrsășteanu. „Votăm pentru ridicare și pentru arestare, decizia grupului este luată. Clar! Nu se poate altceva, exclus!”, afirmă și Ciobanu. Nici de pe partea liberală Udrea nu se bucură de mai multă înțelegere. „Votez «pentru» în mod evident! (…) Eu nu urmăresc declarațiile făcute de Elena Udrea. Suntem în direcții diferite din punct de vedere uman, politic și social. Dânsa merge pe un drum, eu merg pe un drum exact opus”, ne-a declarat Horia Cristian. Elena Udrea ar putea marca, luni, o premieră pentru Parlamentul României: primul deputat care pleacă în cătușe din Cameră. Fostul ministru a cerut colegilor din Comisia juridică să avizeze pozitiv cererea de începere a urmăririi penale în cazul său, dar nu și pe cele de arestare.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

57 de minute ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

O oră ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

2 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

2 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

3 ore ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

6 ore ago