Categories: Administratie

Greva in mai multe primarii din Timis, dar nu si la Timisoara

Funcționarii publici vor intra, vineri dimineaţă, în grevă de avertisment. Oamenii spun că sunt prost plătiţi și vor, în plus, tichete de masă sau normă de hrană. La Primăria Timişoara va fi însă liniște, pentru că nu va fi niciun protest.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a declanşat conflictul colectiv de muncă la nivel național. În aceste condiții, sindicaliştii vor opri lucrul vineri, între orele 10 și 10,30. Oamenii cer liberalizarea acordării de tichete de masă sau o normă de hrană pentru salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, sau aplicarea Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând din 2015. În Timiș, greva va fi declanșată în peste 50 de primării, fiind adunate în jur de 1.300 de semnături.

La Primăria Timișoara nu va fi însă grevă, în sprijimul acțiunii fiinf adunate doar puțin peste 100 de semnături, de la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, Centrul de Servicii Sociale „Pentru Voi”, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara. „Niciunul dintre aceste puncte ale noastre nu au fost luate în considerare de reprezentanţii guvernului. Am demarat procedura concilierii, care este obligatorie pe Legea Dialogului Social, FNSA a adus adus la cunoştinţa guvernului declanşarea acestui conflict de muncă, se va ajunge conform listei transmise de către colegii din teritoriu la aceste acţiuni, însemnând grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de jumătate de oră, între 10.00 şi 10.30. În Timiş avem peste 1.300 de persoane. Urmează să încunoştiinţăm toţi primarii, inclusiv ITM”, spune Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local. În Timiș vor participa la grevă angajați din Primăria Lugoj, Poliţia Locală, Casa de Cultură şi Biblioteca Municipală Lugoj, dar şi angajaţi din primăriile Buziaş, Sânnicolau Mare, Deta, Recaş, Ciacova, Balinţ, Bara, Bethausen, Biled, Birda, Bîrna, Cărpiniş, Cenad, Cenei, Checea, Coşteiu, Criciova, Curtea, Dumbrava, Dumbrăviţa, Fîrdea, Foeni, Ghilad, Ghizela, Giarmata, Giera, Jamu Mare, Jebel, Jimbolia, Lenauheim, Liebling, Mănăştiur, Moraviţa, Moşniţa Nouă, Ohaba Lungă, Otelec, Parţa, Pădureni, Peciu Nou, Racoviţa, Sacoşu Turcesc, Satchinez, Săcălaz, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Şag, Ştiuca, Teremia Mare, Tomeşti, Tomnatic, Topolovăţu Mare, Tormac, Uivar Variaş şi Voiteg.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago