Categories: Partide

Basescu: Noi, cei care am intrat in politica in anii ’90, ne-am incheiat misiunea! / FOTO

Întâlnirea zonală a PMP s-a desfășurat, sâmbătă, la Timișoara, între Facebook și sfaturile „tătucului” Traian Băsescu. Fostul președinte a fost primit cu urale într-o sală foarte pestriță, plină de oameni dintre cei mai diverși. Băsescu a spus că nu mai are aspirații politice personale, dar se simte obligat să contribuie la înnoirea clasei politice românești.

Programată pentru ora 15, întâlnirea regională a PMP a început cu jumătate de ceas mai târziu, după sosirea incontestabilei vedete Traian Băsescu. Fostul președinte al României a fost primit cu aplauze, participanții la întrunire ridicându-se în picioare la apariția sa. Băsescu s-a așezat în primul rând și și-a așteptat cuminte rândul la microfon. Prima a vorbit Roxana lliescu, președintele PMP Timiș, al cărei discurs a avut ca temă fondurile europene, inexistența șoselei de centură și anchetele DNA la care sunt supuși președinții consiliilor județene Hunedoara și Timiș. Nicio vorbă însă despre Elena Udrea, puțin… reținută.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat apoi asistența că va pune o poza cu sala plină pe Facebook, ca s-o vadă toți cei 14.000 de prieteni ai săi. S-a ținut de cuvânt și, până la finalul întrunirii, adunase peste 260 de like-uri. A urmat secretarul general al partidului, Dorel Onaca. Strigând în microfon, acesta a declarat că PMP se pregătește să câștige alegerile, dar nu înainte ca întâlniri precum cea de la Timișoara să aibă loc în… toate cele 50 de județe ale României! „Până la anul vrem să fim partidul cu cei mai mulți membri activi din România, iar după ce vom câștiga alegerile, să oferim României cel mai competent prim-ministru”, a tunat fostul scafandru.

Cel mai așteptat moment a fost, evident, discursul lui Traian Băsescu. Cu o atitudine de profesor blajin în aparență, dar cu mână de fier când vine vorba de dat note elevilor, Băsescu a proclamat decesul actualei clase politice. „Noi, cei care am intrat în politică în anii 90, ne-am încheiat misiunea. Ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani de tranziție nu mai califică vechea clasă politică să dea soluțiile pentru România. Este nevoie de partide noi, care n-au participat la compromisurile tranziției”, a spus fostul președinte. Acesta susține că PMP este, în prezent, nici mai mult, nici mai puțin decât al treilea partid din România! „Mi-aș dori să vă transfer din experiența mea și să vă transmit ce să nu faceți, să vă spun până unde poate merge compromisul și cât de bine poate fi acomodat compromisul cu interesul național. Schimbarea din România trebuie consolidată de partide noi. Convingerea mea este că apariția PMP a fost necesară. Eu am obligația să contribui la creșterea și lansarea unui nou partid care să fie altceva decât au fost partidele din perioada tranziției”, a continuat Băsescu.

„Popularii” au aflat, cu această ocazie, și cât timp vor beneficia de sprijinul fostului președinte. „Voi fi alături de voi până la alegerile parlamentare din 2016, care vor urma celor locale. Veți fi noua stea a politicii românești, dar pentru asta va trebui să convingeți că sunteți altceva decât PSD și PNL. Mare grijă la modul în care vă selectați liderii locali! Eu nu mai am aspirații politice personale, dar am obligația să contribui la crearea unui partid al viitorului”, și-a explicat Băsescu prezența la întrunirea de la Timișoara. Apoi, fostul președinte a trecut în revistă diversele nerealizări ale premierului Ponta, numit obsesiv „Victor Viorel” și „pro-chinezul Ponta”. Discursul lui Băsescu a durat câteva zeci de minute și s-a încheiat cu o nouă vorbă de duh: „Mi-am asumat aducerea țării la cheu liniștit”, dar nu înainte ca fostul președinte să pună o întrebare cheie – „Victor Viorel, ce am făcut eu rău în țara asta?” – căreia i-a găsit tot el răspunsul: „Nu am făcut compromisuri cu voi”. Traian Băsescu a stat apoi la selfie-uri cu fanii, pe acordurile piesei „Iarba verde de acasă”, și a dat pe bandă rulantă autografe, una dintre participante aducând cu ea un snop de carioci. Nicio vorbă, în schimb, despre „cel mai cinstit politician român” pe care l-a cunoscut Băsescu până acum. E clar: Elena Udrea, candidatul cu care „popularii” se mândreau acum câteva luni, a devenit subiect tabu la PMP.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

2 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

5 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

6 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

6 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

7 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

7 ore ago