Categories: Alte sporturi

BC Timisoara, victorie senzationala cu Ploiestiul si calificare in Final Four

Timișorenii aveau de îndeplinit o misiune aproape imposibilă în fața multiplei campioane din Ploiești, având de recuperat opt puncte după ce, săptămâna trecută, au pierdut cu 77-85 în deplasare. Mai mult, ultimele rezultate din campionat nu dădeau prea multe speranțe echipei lui Dragan Petricevic, care pierduse patru meciuri consecutive.

Și totuși minunea s-a întâmplat! BC Timișoara a câștigat la o diferență de zece puncte, 84-74, după un meci foarte spectaculos și cu dese răsturnări de situații. Modul în care a început meciul le-a dat dreptate scepticilor care nu credeau într-o calificare. După primul sfert, ploieștenii conduceau cu 28-17. Timișorenii și-au revenit însă în sfertul II și au recuperat zece puncte din diferență, prima repriză terminându-se cu scorul de 42-41 pentru oaspeți. Bănățenii au revenit după pauză foarte deciși în teren și au continuat să controleze meciul și în sfertul III, pe care l-au și câștigat la zece puncte diferență. În acest sfert, BC Timișoara a reușit să recupereze pentru prima dată diferența de opt puncte. Ultima parte a meciului a fost extrem de disputată. Rând pe rând, sorții au zâmbit atât spre timișoreni, cât și spre ploieșteni. În final, șansa a fost în favoarea elevilor lui Petricevici, care s-au impus la zece puncte, 84-74. Cei mai buni marcatori ai timișorenilor au fost Jovanovici (24 puncte și patru recuperări), Popescu (21 puncte și șapte recuperări), Persici (19 puncte și șase recuperări), Pesici (nouă puncte și șapte recuperări). Final Four-ul Cupei României va avea loc în zilele de 2 și 3 aprilie, la Pitești. BC Timișoara va juca în semifinale chiar cu gazdele de la BCM Pitești, în celălalt meci urmând să se întâlnească CSU Atlassib Sibiu și BC Mureș Târgu Mureș. (sursa foto: www.facebook.com)

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

14 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

14 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

16 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

17 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

19 ore ago